Crușoveanu versus Palaz. ”PMP e supus PSD” versus ”Sică Mandolină, ia-ți pudelii de pe mine”

Suntem în plină campanie electorală și ca de obicei, lupta politică la nivelul județului Constanța s-a încins. Din păcate însă, se luptă din nou formațiunile de dreapta între ele, ignorând complet adevăratul dușman, partidul aflat la putere sau pe aliații acestuia.

Între organizațiile de partid ale PNL și PMP există un conflict deschis, încă din prima zi de mandat din 2016, atunci când social democrații au ales pe post de breloc consilierii Mișcării Populare, stârnind ura liberalilor care se obișnuiseră cu postura asta și se vedeau înlăturați de la porția de firmituri pe care le-a aruncat-o PSD timp de mai bine de 15 ani.

Trei ani mai târziu, revenind la zilele acestea, Marian Crușoveanu, consilier județean PNL, profită de vizita candidatului PMP, Traian Băsescu și-i transmite acestuia un mesaj, care lovește ”cu manta” în organizația mișcării populare din Constanța. Iată mesajul transmis de liberal:

”În atenția fostului Președinte al României, domnul Traian Băsescu

DOMNULE PREȘEDINTE,

Prin intermediul mass mediei locale, am aflat că, în cursul zilei de mâine, veți avea o vizită electorală în județul Constanța. 
În calitatea mea de consilier județean, îmi pare bine că pe agenda Domniei Voastre se află și județul Constanța, mai ales că sunt convins că locuitorii municipiul și județul v-au fost mereu dragi. Este bine cunoscut și faptul că județul Constanța a avut, în trecut, un rol important în bătăliile electorale pentru câștigarea mandatului prezidențial.
În Constanța, de aproape 3 ani, are loc un fenomen neplăcut, din perspectivă politică. Nu știu cât de mult vă este cunoscut, dar, la nivel de județ și municipiu, Organizația PMP Constanța, nu doar că este subordonată și este o porta-voce a PSD-ului, dar este și o anexă, fapt total contrar a ceea ce Domnia Voastră afirmă de câțiva ani buni pe scena politică românească. Ați fost mereu un adversar aprig împotriva PSD-ului, iar pentru noi, pare total de neînțeles cum, tocmai în județul natal, ați lăsat Organizația PMP Constanța să se transforme într-o organizație total supusă PSD-ului?
Pe lângă această situație, am vrut doar să vă aduc la cunoștință faptul că, zilele acestea, la Constanța, se desfășoară un eveniment, metaforic denumit științifico-cultural, anume Festivalul Berii. Acest eveniment este finanțat din bani publici, un fel de campanie electorală mascată, făcută de PSD, cu susținerea PMP-ului. Din acest motiv, cu tot respectul, sper să evitați acest eveniment și să le arătați constănțenilor că sunt mult mai importante investițiile în Spitalul Județean decât bâlciurile pe bani publici.
Domnule Președinte, constănțenii au fost alături de Domnia Voastră în cele mai importante bătălii electorale. Mâine aveți șansa să le demonstrați că vă pasă de fondurile acestui județ, evitând participarea la acest eveniment electoral mascat. Totodată, mai aveți o misiune importantă: să aduceți PMP-ul acolo unde îi este locul, alături de partidele de dreapta, mai ales că, pe plan european, facem parte din aceeași familie popular-europeană.
Sper ca, după aceste alegeri, să cadă capete la Constanța, iar PMP să își câștige importanța de partid politic, critic la adresa PSD, alături de celelalte partide de dreapta din județul Constanța.

Cu cele mai sincere gânduri,
MARIAN CRUȘOVEANU

Consilier Județean, PNL Constanța.”

Răspunsul lui Claudiu Palaz nu a întârziat, acesta folosindu-se tot de Facebook pentru a răspunde:

”Dragă PNL, înainte să.ti pui pudelii să latre către PMP, este bine să.ti amintești trecutul tău!( vezi foto). Mă bucur tare ca simti nevoia de ajutor din partea lui BĂSESCU! asta înseamnă că aveți cuțitul la os, dar mai ales că îi recunoașteți valoarea! pai bine bre neputincioșilor, voi ati uitat când ati vrut( p.s. Vrutul e gratis, pututul e mai greu) să.l dați jos? Voi cu SICĂ MANDOLINĂ AL VOSTRU? Dar, e bine totuși că vă căiți și țipați după ajutor! Totuși corect ar fi să va cereți scuze public pentru ce NELEGIUIRE ati făcut arunci față de PREȘEDINTELE BĂSESCU! După aceea ne vom ține de cuvânt….EXACT CA VOI, CEI DIN PNL

p.s. Asta ca Să vă împrospătez memoria!

orban1 orban2

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular