No menu items!
No menu items!

Domnule Țuțuianu, ai mânca așa ceva? Cum arată cina la Pediatrie, în Spitalul Județean

O prietenă bună a redacției Constanța.ro, pe numele ei Ana Maria Mirt, alături de care am luptat și în trecut pentru condiții mai bune în Pediatria Spitalului Județean, a fost nevoită să se interneze de curând, în acea secție, alături de micuța ei, căreia îi dorim sănătate și recuperare ușoară.

Legat de condițiile din Pediatrie, principala problemă pare a fi în continuare mâncarea, care este pur și simplu execrabilă. ”De când am văzut primul mic dejun, am cerut mâncare de acasă”, ne-a povestit Ana, dar partea cea mai groaznică a venit la cină, acolo unde i s-a servit un fel de mâncare greu de identificat, pe care nimeni pe lumea asta n-ar trebui să-l mănânce.

Pentru a înțelege la ce ne referim, priviți în fotografia de mai jos și trageți singuri concluziile. Noi încheiem prin a-l întreba pe președintele Consiliului Județean Constanța: ați mânca așa ceva, domnule Horia Țuțuianu? Ați da așa ceva copiilor dumneavoastră?

Rugăm, pe această cale, pe domnii care conduc Consiliul Județean Constanța să-și ridice cururile de pe scaunul confortabil și să vegheze la un tratament adecvat pentru pacienții din Spitalul Județean, pentru că în joc e viața unor copii nevinovați.

pediatrie

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular