No menu items!
No menu items!

Făgădău pierde războiul cu țânțarii: “Proprietarii care nu-și fac dezinsecția vor fi amendați”

Supărat din cauza țânțarilor, pe care nu reușește să-i stârpească, primarului Decebal Făgădău a anunțat că toți proprietarii care nu-și vor face dezinsecție pe terenuri vor fi amendați de Poliția Locală. Acțiunea urmează să fie demarată începând cu data de 1 iulie 2019.

De peste o lună de zile, sute de constățeni au reclamat la primărie că orașul este invadat de țânțari. Primăria spune că s-a făcut deja dezinsecție, însă efectele se lasă așteptate din cauza faptului că, tânțarii s-au înmuțit excesiv sezonul acesta.

Agasat de sesizările cetățenilor, Decebal Făgădău arată cu degetul și către proprietarii terenurilor lăsate în voia sorții, acestea fiind după cum susține primarul, adevăratele focare în care se ascund și înmulțesc insectele.

“Problema cea mai mare este pe Valea Portului, care este un tărâm al nimănui. Avem probleme pe zonele ce fac obiectul retrocedărilor, avem pe proprietăți private, unde nu se tunde iarba, nu se strâng gunoaiele și nu se stropește pentru țânțari.

Tocmai de aceea, Poliția Locală, începând din 1 iulie, va merge și va notifica, sancționa și amenda, acolo unde proprietarii terenurilor cu buruieni pe ele nu își fac dezinsecția pentru că efectul acțiunilor noastre este scăzut sau anihilat dacă nu facem acest lucru. Dar asta nu înseamnă că noi nu ne facem treaba în fiecare cartier după planificare“, a declarat Decebal Făgădău.

Cu alte cuvinte, după data de 1 iulie, toți proprietarii care nu pot face dovada că și-au stropit terenurile cu insecticid sunt pasibili de amendă, Poliția Locală urmând să facă constatarea la fața locului.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular