No menu items!
No menu items!

Spectacolele de început de noiembrie la Teatrul de Stat Constanța: trei comedii, în trei registre diferite

Cu doar câteva zile înainte de a se prezenta cu acest spectacol la Festivalul Internațional al Teatrului de Studio și de Forme Noi, de la Pitești, precum și la Festivalul de Teatru „Toma Caragiu”, de la Ploiești, Teatrul de Stat Constanța (TSC) prezintă vineri, 1 noiembrie, de la ora 19.00, „Billy șchiopul”. Publicul constănțean va avea astfel prilejul să o aplaude pe Mirela Pană, câștigătoarea premiului pentru Cea mai bună actriță în rol secundar, decernat în această lună, la Festivalul Național de Comedie de la Galați.

Billy șchiopul este o comedie neagră a autorului irlandez Martin McDonagh. Regia, Vlad Massaci, scenografia, Iuliana Vîlsan. Distribuția: Nicodim Ungureanu, Vlad Bîrzanu, Laura Crăciun, Mirela Pană, Mihai Sorin Vasilescu, Marian Adochiței, Andrei Cantaragiu, Otilia Nicoară, Mircea Siromașenco.

Billy este schilodul din Inishmaan, orfanul tratat cu totală lipsă de considerație, ba chiar cu agresivitate, de cei din jur, dar care, paradoxal, se dovedește, în final, a fi iubit de toți. 

Billy șchiopul

Sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 19.00, prezentăm comedia romantică de mare succes „Desculț în parc”, de Neil Simon, o poveste de dragoste cu un cuplu de tineri căsătoriți care învață să-și trăiască și să-și păstreze iubirea, demonstrând că viața trebuie trăită în prezent și că a merge desculț în iarbă este o clipă de care trebuie să te bucuri fără rezerve.

În distribuție, Florina Stănculeț, Tani Ștefu, Nina Udrescu, Liviu Manolache și Cosmin Mihale. Regia artistică, Liviu Manolache, scenografia, Eugenia Tărășescu Jianu.

descult in parc

 

Duminică, 3 noiembrie, de la ora 19:00, se joacă din nou „Cea mai frumoasă soție”, de Eugène Labiche, un spectacol realizat, în premieră pe țară la Constanța, în 2017, de Mihai Constantin Ranin. Îi aparțin atât regia, cât și scenografia și ilustrația muzicală.

Piesa oferită de TSC spectatorilor constănțeni este o comedie de situație din lumea burgheziei pariziene, în care intriga se țese în jurul unei preafrumoase femei, curtate de toţi bărbaţii din jurul ei.

În distribuție: Florina Stănculeţ, Liviu Manolache, Nicodim Ungureanu, Andrei Cantaragiu, Remus Archip, Andu Axente, Luiza Martinescu, Adrian Dumitrescu, Alexandru Medveghi, Laura Crăciun, Diana Vieriu, Cosmin Mihale, Florentin Roman.

Cea mai frumoasa

Biletele la spectacolele Teatrului de Stat Constanța se pot achiziționa fie online, prin platforma mystage.ro (http://bit.ly/2lr2cFz), fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța (Bulevardul Ferdinand Nr. 11), la următoarele prețuri: 40 lei (lojă), 30 lei (stal), 20 lei (balcon) și 7,5 lei (bilete pentru elevi, studenți, pensionari). 

Programul agenției de bilete: luni: 09:00 – 17:00;  joi – duminică: 11:00 – 19:00

Vă mulțumim că ne sunteți mereu alături și vă așteptăm cu drag la teatru!

www.teatruldestatconstanta.ro

www.facebook.com/teatruldestatconstanta

https://www.instagram.com/teatruldestatconstanta

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular