USR și-a ales candidatul pentru Primăria Mangalia

Sâmbătă, 23.11.2019, în cadrul Adunării Generale a USR Mangalia, prin votul majorității celor prezenți, Dumitru Paris a fost desemnat candidat la funcția de primar pentru alegerile locale ce vor avea loc in 2020. În cursa internă au fost înscriși 4 candidați care și-au prezentat programele în fața colegilor iar 59% dintre aceștia din urmă au ales democratic, prin vot secret, ca în 2020 Dumitru Paris să-i reprezinte în cursa pentru Primăria Mangalia.

“Le mulțumesc mult colegilor pentru încrederea acordată. Îmi doresc ca împreună, din 2020, să readucem Mangalia în fruntea clasamentului orașelor prietenoase cu locuitorii lor și foarte primitoare pentru vizitatori. Cetățenii din Mangalia merită o administrație locală care să le ofere servicii publice moderne, un oraș curat, verde și ospitalier, pentru ei, familiile lor, dar și pentru turiștii care ne vizitează.” a declarat Dumitru Paris. “

Astăzi ne ținem de una dintre promisiunile făcute. România a fost făcută de oameni care nu au stat deoparte. USR a promis românilor oameni noi în politică, profesioniști, competenți și dedicați, oameni care vor transforma România în țara pe care ne-o dorim cu toții. Îi urez succes lui Dumitru și, împreună cu colegii mei, îl asigur de tot sprijinul USR Mangalia în cursa pentru primărie.” a declarat Semiran Abdurefi, președintele USR Mangalia.

Dumitru Paris are 31 de ani și este absolvent al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”, deține brevet de ofițer punte, iar din 2017 lucrează în administrația publică locală

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular