Uniunea Democrată Turcă din România, prin Harun Osman, alături de consilierul local PMP, Secil Cantaragiu, au realizat un proiect în vederea alocării de fonduri pentru demararea reabilitării Moscheei Carol I din Piața Ovidiu. Consilierul Secil Cantaragiu a înaintat acest proiect către Primăria Municipiului Constanța și Consiliul Local Constanța . Moscheea Carol I se afla într-un stadiu avansat de degradare, iar reabilitarea ei trebuie să reprezinte o prioritate pentru Constanța, având în vedere că este unul din marile simboluri ale orașului nostru.
În acest sens, Șefului Cultului Musulman din România a înaintat o adresă pe data de 25.02.2019 depusă la Primăria Constanța prin care solicită ajutorul necesar în vederea salvării acestui monument.
Moscheea Carol I este un simbol al oraşului Constanța și exprimă armonia conviețuirii între etnici musulmani și români, deoarece construcția acestui monument a fost începută în anul 1910, din inițiativa regelui Carol I, în semn de omagiu pentru comunitatea musulmană din orașul Constanța.
Regele Carol I a fost un susținător permanent al Dobrogei și probabil motivul pentru care această regiune a României este renumită chiar și în prezent pentru coexistenţa paşnică a unui număr mare de etnii.
Moscheea Carol I a fost proiectată de marele inginer Gogu Constantinescu, sub îndrumarea arhitectului Victor Ştefănescu și intră în manualele de specialitate datorită marelui inginer şi inventator Gogu Constantinescu, care a folosit pentru prima oară în România betonul armat în construcţia boltei subţiri de 4-5 cm grosime (8 cm după arhitectul Radu Cornescu).
Îmbinând elemente stilistice egiptene şi bizantine, cu inserţii arhitecturale româneşti având ca model Moscheea Konya din Anatolia. La temelia Moscheei Regale au fost zidite vechile planuri ale Kiustengeului, denumirea otomană a Constanţei înainte de 1878.
Lucrările s-au încheiat în 1913. Inaugurarea a avut loc pe data de 31 mai 1913 în prezența familiei regale și a reprezentanților cultului musulman în România.
“În adolescență, însemnând acum 15 ani, am avut șansa de a lucra ca ghid turistic al acestei Moschei. Un lucru de care voi rămâne mereu impresionat este covorul dăruit de către Abdul Hamid insulei Ada Kaleh. Istoria a făcut ca acest covor să ajungă în Moscheea Carol.
Pentru mine a fost o experiență de neuitat, deoarece nu a existat zi în care sa nu fiu întrebat, de diversele comori ascunse în interiorul acestui simbol al Constanței. Vă pot spune, fără a exagera, ca într-o singură zi de vară pășeau prin porțile Moscheii în jur de 400 de turiști.
Le povesteam despre legendele construirii Moscheii, a covorului din interior, a cupolei și a obiectelor sfinte puse la temelia ei. Pe chipul lor se putea observa fascinația pentru cultura orientală adusă la viață în Constanța de către Regele Carol. De aceea nu putem permite ca acest monument să fie lăsat uitării și trebuie sa intervenim cât mai repede pentru reabilitarea ei.
Turcii și Tătarii din Dobrogea vor avea mereu un respect față de Regele Carol I, ceea ce ne-a îndemnat să depunem acum 3 saptamani un proiect în consiliul local prin reprezentantul comunității turco-tătare Secil G. Cantaragiu, pentru omagierea lui Carol I și a celorlalți întemeietori ai Dobrogei Moderne (I.C. Bratianu, Mihail Kogălniceanu, Remus Opreanu) , prin realizarea unor statui în orașul Constanta. Aducand toate aceste simboluri la viața ne vom asigura că generațiile ce vor urma vor cunoaște valorile și istoria acestei frumoase regiuni și își vor aprecia înaintași.” – Harun Osman, Președinte Comisia de Tineret al UDTR.
“Uniunea Democrată Turcă din România și Muftiatul Cultului Musulman din România ne aduc la cunoștință o problemă a comunității musulmane,defapt o problemă a întregii comunități constănțene, privind greutățile cu care se confruntă referitor la stadiul avansat de degradare a Moscheii Carol I din zona peninsulară, Piața Ovidiu. Aceștia solicită ajutorul Consiliului Local și al Primăriei Constanța, în obținerea fondurilor necesare reabilitării generale a Moscheii Carol.
Din puținele surse financiare de care au dispus și prin contribuțiile enoriașilor, Muftiatul a reușit să facă anumite reparații minore pentru a evita ca acest simbol al Constanței, construit de regele Carol I drept recunoștință adusă comunității musulmane de pe aceste meleaguri, să se închidă din cauza deteriorării. Moscheea Carol este un punct de atracție pentru turiștii sosiți în Constanța, dar mulți refuză să îi treacă pragul datorită stării în care se afla. Am depus un proiect în acest sens, prin care solicit alocarea fondurilor necesare pentru reabilitarea și punerea în valoare a acestei clădiri, una din cele mai cunoscute clădiri ale Constanței alături de Casino și Farul Genovez. Ea prezintă un potențial turistic ce poate fi valorificat prin taxe de acces și suveniruri.” – Secil Cantaragiu