No menu items!
No menu items!

Stelian Ion îi răspunde lui Ionuț Barbu: ”tovarăş de afaceri într-o gaşcă de fugari, cercetaţi, inculpaţi şi condamnaţi penal”

În cursul zilei de vineri, deputatul Stelian Ion trăgea un semnal de alarmă legat de panourile publicitare din Constanța, despre care afirma că trebuie să dispară, fiind amplasate fără autorizație, parte a unui contract cu Primăria Constanța ce a expirat de câteva luni. Replica patronului Seaview Media, Ionuț Barbu, a venit undeva spre seară, acesta luându-l ușor în balon pe avocatul USR-ist, despre care susținea că nu a auzit până acum.

Schimbul de replici îl puteți citi cu un simplu click AICI. 

Astăzi, a venit rândul lui Stelian Ion să-i răspundă lui Barbu, căruia îi transmite că nu se va opri din lupta împotriva grupării Mazăre.

La conferința de presă de vineri, am tras un semnal de alarmă referitor la panotajul publicitar din Constanța.

Cu toate că monopolul deținut timp de 15 ani la Constanța de firma prietenilor lui Mazăre a expirat în iulie 2019, situația este încurcată, iar panourile acestei firme nu au fost demontate nici până azi.

În cei 15 ani, Primăria Constanța a pierdut foarte mulți bani încasând sume extrem de mici, în vreme ce firma, fără să facă mare lucru, și-a umplut conturile. Dincolo de spolierea banului public, autorizarea acestor panouri a fost ilegală pentru că s-a făcut pe durată nedeterminată, deși legea impune eliberarea unor autorizații provizorii. Pesemne că mafia mazăristă se credea veșnică la Constanța. Mai mult, panourile nu au inscripționat numărul autorizației și am primit sesizări că, în realitate, sunt mult mai multe panouri fără autorizație. De asemenea, numeroase panouri sunt amplasate în mod ilegal pe spațiile verzi, iar altele sunt puse în locuri care obturează vizibilitatea în trafic. I-am cerut primarului să ia urgent măsuri pentru desființarea acestora și pentru adoptarea unui nou regulament în conformitate cu legea actuală, care oricum este prea generoasă cu activitatea de publicitate stradală. Cunosc domeniul pentru că am propus mai multe amendamente la legile care-l reglementează, dar din păcate, au fost respinse, primând interesele „băieților deștepți”.

Care a fost ecoul acestui semnal de alarmă? În loc să vină din partea Primăriei Constanța, replica a dat-o patronul firmei căreia i-a expirat monopolul, a cărui calitate principală este prietenia cu Mazăre, Strutinski, Schwartzenberg etc. Să-i zicem Stomatologul.

El a aflat acum „că există Stelian Ion”. E genul de replică pe care o tot auzeai la Vadim Tudor: „Cine eşti tu să comentezi ce fac eu? N-am auzit de tine”. De parcă trebuie să fii cel puțin ministru ca să-ți permiți să vorbești despre mitocăniile sau matrapazlâcurile cuiva. Și sigur că dacă n-ai urmărit activitatea parlamentului în ultimii trei ani, n-aveai de unde să ştii că exist. Dacă nu ți-au spus prietenii tăi care ţi-au oferit contracte publice și finanțări de milioane (aici: https://bit.ly/2LyGEkm) că am câştigat nişte procese prin care am salvat câteva spaţii verzi în Constanța, iar n-aveai de unde să ştii cine sunt.
Pe tine, în schimb, Stomatologule, te identifică precis tot omul: tovarăş de afaceri într-o gaşcă de fugari, cercetaţi, inculpaţi şi condamnaţi penal, adică banda care de vreo 20 de ani spoliază, sărăceşte acest oraş şi drenează cu nesimţire banul public către propiile buzunare. Și poate te-a mai reținut omul, Stomatologule, pentru că în 2008 donai alianței PSD-PC prin firmele familiei circa 150.000 de euro, după cum scrie și România curată (aici: https://bit.ly/33ZQFx5). Cum de ai simțit nevoia să fii atât de generos cu PSD-ul, tu țărănist și monarhist ce n-a văzut Grand Prix-ul de pe Siutghiol?

În schimb, nu prea îi este clar omului de ce simți nevoia să te înnobilezi spunându-ți cu suficiență stomatolog. Te întreb pentru că după absolvire nu ți-a luat mult să intri în circuitul banilor publici orientați de Mazăre către cine dorea el. Când ai avut vreme să fii și stomatolog adevărat, nu doar purtător de diplomă? Sau ți-ai făcut averea punându-le plombe prietenilor puşcăriaşi Mazăre şi Nicuşor, condamnatului Strutinsky sau fugarului Elan. La asta să se fi referit presa care te numește “veşnic abonat la contracte cu primăria” sau “afacerist de casă al primăriei”?
Ori Stomatologul era numele tău de rol în cadrul grupului de prieteni penali, aşa cum se mai alintă membrii unor organizaţii italiene.

Dar Stomatologul Republicii Mazăre nu se oprește aici căci îi place teribil să se vadă tenor în aria aroganței fără margini: „În calitate de persoană mandatată de industria de publicitate stradală, pot să spun că…” Pe cine reprezinți tu, Stomatologule? Industria de care spui a aflat că vorbeşti în numele ei? Le-ai dat măcar un telefon înainte? Chiar nu mai aveți niciunul din gașca asta simțul ridicolului?
Și tot Stomatologul:
– „panourile au autorizație de construire” – da, au autorizații, dar i l e g a l e pentru că trebuia să fie provizorii; Mazăre însă a fost generos cu tine și ți le-a dat pe durată nedeterminată.
– „regulament există” – da, există, dar trebuia modificat demult pentru că e în contradicție cu legea actuală
– „se lucrează de 6 luni la unul nou și adaptat legii existente”- cam câți ani trebuie sa treacă pentru intrarea în legalitate la Constanța?
– „panourile plătesc taxa de publicitate și taxa de ocupare a domeniului public” – care taxe? alea mici pe care ți le-a stabilit Mazăre prietenește?
– „panourile se dau jos numai cu autorizație de demolare” – asta ziceam și eu: hai cu demolarea odată! Şi să spui că funcționarilor din primărie le e frică să elibereze autorizațiile de demolare e o prostie. Le e frică probabil de Făgădău și de tine, Stomatologule, că eu sigur nu le voi face plângere dacă aprobă demolarea odioșeniilor ălora.
– „ameninţă în mod securistoid cu reclamaţii la organe” – ai exact discursul lui Mazăre, al lui Nicușor Constantinescu și al lui Dragnea. Întrebat dacă mă cunoaște, Mazăre îi răspundea din Madagascar unui jurnalist: „Habar n-am cine este și nici n-am treabă cu securiștii useristi”. În lipsă de alte argumente, o țineți ca niște râșnițe p-asta cu securismul. Eu la revoluție aveam 12 ani, în schimb, șeful PSD Constanța, partidul prietenilor tăi infractori, era securist cu acte în regulă.

Inevitabile reacţiile unor astfel de personaje când începi să scormoneşti şi să vorbeşti despre Constanţa jefuită. Şi vom vedea tot mai multe, nu doar din partea Stomatologului. Pentru că nu este vorba doar despre el aici.
Trebuie să fie clar pentru toată lumea că peisajul dezolant al Constanţei n-a fost dat de Dumnezeu, ci a ajuns să arate așa după vreo 20 de ani de pesedism în variantă măzăristă, adică corupție și pomeni cât cuprinde cu o spoială de socialism bolivarian. Iar vina nu aparţine doar actualilor pușcăriași Mazăre, Nicuşor sau alunecosului domn Făgădău, ci unei liote de căpuşe cu o obrăznicie trufaşă cum este domnul Stomatolog, ins exemplar pentru toţi cei care s-au văzut peste noapte aristocraţi din afaceri dubioase cu statul.

Eu n-am un război personal cu nimeni și nu mă războiesc cu trecutul. Va fi treaba instituțiilor competente să investigheze ce s-a întâmplat în primărie în toți acești ani și să scoată la suprafață putregaiul, care, incontestabil, există din plin. Vreau doar să fac din Constanța un spațiu în care locuitorii să se simtă confortabil și să prospere, iar turiștii să vină cu drag, o urbe mândră și comparabilă cu celelalte mari orașe ale României, de care acum Constanța este atât de departe, un loc cu un mediu de afaceri sănătos, un loc al capitalismului adevărat, nu de cumetrie și șprițuială, așa cum a fost Republica Mazăre. Dar dacă în acest demers al meu ajung să sesizez anumite aspecte care au afectat orașul, nu voi ezita să le anunț public indiferent de cine se va simți deranjat.”, îi răspunde Stelian Ion lui Ionuț Barbu.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular