Fostul arbitru constănţean Constantin Frăţilă a fost ales, sâmbătă, 20 aprilie 2013, membru în Consiliul de Administraţie al SIF Transilvania. Frăţilă este cel mai mare acţionar al societăţii de investiţii financiare, deţinând peste 5% din acţiuni. Noul consiliu, ales pentru un mandat de patru ani, este format din Mihai Fercală, Răzvan Găvăneanu, Ştefan Szabo, Gheorghe Luţac, Dumitru Carapiti şi Constantin Frăţilă. Bugetul prognozat pentru perioada 2013-2017 al SIF Transilvania, adoptat de Adunarea Generală din 20 aprilie a.c., prevede venituri anuale de 300.000.000 de lei. Dumitru Carapiti, ales administrator, este la rândul său constănţean. Carapiti a fost comisar al Gărzii Financiare Constanţa, iar ulterior a îndeplinit funcţii de reprezentare în cadrul unor companii controlate de oamenii de afaceri Ioan şi Nicolae Duşu (Celco SA, Cina SA, Socep SA ş.a.).