Viceprimarul Mangaliei, „artistul” Maganu, are probleme cu DNA-ul

maganu_1Numele lui Bogdan Maganu, actualul viceprimar al Mangaliei, apare într-o Ordonanţă dată pe 29 aprilie 2013 de DNA Constanţa, în legătură cu fapte de corupţie săvârşite în anul 2009. La momentul faptelor, Maganu era consilier local şi îndeplinea calitatea de director al Festivalului Callatis, în baza Dispoziţiei 863/07.08.2009 a fostului primar Claudiu Tusac. Acea ediţie a Festivalului Callatis, singura condusă de un consilier local, numit prin dispoziţie de primar, deşi nu era şi nici nu putea fi angajat, din cauze de incompatibilitate, într-o astfel de funcţie, va rămâne în istoria manglelor administrative. Sub bagheta lui Maganu, în cadrul Festivalului a fost promovată imaginea mai multor societăţi comerciale, pe cheltuiala bugetului local, dar – aşa cum se reţine în Dosarul 21/P/2010 al DNA Constanţa – „nu au fost încasate veniturile aferente acestor cheltuieli, venituri care, implicit, nici nu au fost înregistrate în contabilitatea instituţiei”. 74 de firme au beneficiat de promovare. O promovare pentru care autoritatea locală a afectat o bună parte din bugetul de peste 8 miliarde de lei vechi alocat Festivalului Callatis! În schimb, Primăria n-a primit nimic de la firmele intens promovate. Cheltuieli cât cuprinde, venituri zero! Şi, totuşi, sponsorii au plătit, cu vârf şi îndesat.

Toată familia lui Maganu şi toată familia lui Tusac…

Aşa cum a constatat DNA-ul, sposorizările au fost încasate necuvenit de Fundaţia Pro Litoral Mangalia, înfiinţată de persoanele fizice Tusac Mihai Claudiu (pe atunci primar al Mangaliei), Grigoraş Tincu Georgiana (fost consilier personal la cabinetul primarului) şi Mazâlu Gheorghe (consilier local), precum şi de persoanele juridice Alum Mag SRL (firmă reprezentată de Maganu Ion, tatăl lui Bogdan Maganu) şi MTC Imobiliar Costruct SRL (firmă reprezentată de Grosu Monica, soţia lui Tusac). Banii cuveniţi autorităţii locale au intrat în buzunarul privat al ştabilor de la Primărie. Pe acte, au fost 330.300 de lei, cum a constatat Garda Financiară, care a puricat conturile Fundaţiei, la solicitarea DNA. Mai departe, casieriţa Fundaţiei, nimeni alta decât soţia lui Bogdan Maganu, a făcut felii către 26 de angajaţi ai primăriei, care au fost remuneraţi pentru „prestaţii artistice”, deşi nimeni nu i-a auzit cântând pe scenă. Bogdan Maganu, Gheorghe Mazâlu şi Georgiana Grigoraş au încasat şi ei „onorarii”, pentru servicii cultural-artistice prestate „scriptic” în cadrul Festivalului. Maganu s-a ales, oficial, cu 20.000 de lei. Mari artişti!!! 150.000 de lei au fost plătiţi către Fundaţia „Viţa de Vie” din Bucureşti, care nu funcţiona la sediul declarat, având, potrivit Gărzii Financiare, un „comportament specific de tip fantomă”. 40.005,42 de lei au fost viraţi firmei Heaven Production SRL, în care 50% din părţile sociale erau deţinute de Monica Grosu, soţia fostului primar Tusac. Firma nevestei lui Tusac se angajase să tipărească 1.300 de reviste publicitare. Banii s-au dat, „fără însă a exista vreun document justificativ din care să reiasă prestarea efectivă şi recepţionarea serviciilor plătite”.

Jeep-urile de la Sifonărie

Concluziile DNA-ului sunt zdrobitoare: „În cauză există indicii privind prejudicierea bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Mangalia prin încasarea, pe baza unor contracte de sponsorizare încheiate fără respectarea prevederilor legale, a unor sume de bani cu titlul de sponsorizări şi donaţii în contul Fundaţiei Pro Litoral Mangalia, iar nu la bugetul local, şi cheltuirea nelegală a acestora, în beneficiul personal sau în beneficiul altor persoane, de către funcţionari din cadrul Municipiului Mangalia şi Consiliul Local al Municipiului Mangalia, funcţionari numiţi prin Dispoziţia primarului nr. 863/07.08.2009 pentru a organiza şi coordona activităţile desfăşurate în cadrul Festivalului Callatis 2009.”.

Să mai spunem că, îndată după ediţia din 2009 a Festivalului Callatis, în parcarea Primăriei Mangalia răsăriseră mai multe jeep-uri. Jeep-ul lui Maganu continuă şi acum să fie în faţa clădirii (nu şi în declaraţia de avere), având în vedere funcţia de viceprimar pe care o deţine în cadrul Primăriei. Chiar aşa, Maganule, Artistule, de ce n-ai ML-ul trecut în declaraţia de avere?

Adrian Carlescu

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular