Casa de Cultură Cernavodă se pregăteşte de startul celei de a XXXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Corală „I.D.Chirescu”. Scena sălii de spectacole va reuni în acest an 13 ansambluri corale consacrate, din toate colţurile ţării, dar şi de peste hotare. Artişii vor aduce în prim plan, în acest sfârşit de săptămână, muzica laică şi cea religioasă, dar şi un omagiu marelui muzician dobrogean I.D. Chirescu (1889-1980). Evenimentul va debuta Sâmbătă, orele 16:00, odată cu secţiunea Laică, în sala de spectacole a Casei de Cultură, iar Duminică orele 15:00, va continua secţiunea Religioasă, care va fi strămutată în lăcaşul de cult „Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Invitaţi de onoare ai evenimentului vor fi membrii ansamblului coral Cernomorski Zvutsi din Balchik, Bulgaria, oraş înfrăţit cu Cernavodă la începutul lunii iulie 2014. Fraţii bulgari participă pentru a doua oară la festivalul I.D.Chirescu, după ce ansamblul coral cernavodean a participat în această vară la festivalul coral de la Balchik. Alături de ansamblurile de seamă, va urca pe scenă şi Corul „I.D.Chirescu”, reprezentant al oraşului Cernavodă în nenumărate festivaluri în ţară şi străinătate. Ansamblul a împlinit anul acesta 118 ani de activitate muzicală, şi poartă cu mândrie, chiar şi în prezent, numele marelui compozitor. Formaţia corală a fost fondată pe 14 septembrie 1895, de către părintele Dimitrie Chirescu, care a predat bagheta dirijorală fiului său Ioan, viitor compozitor muzical. Festivalul a fost fondat în 1981, după un an de la trecerea în nefiinţă a mareului muzician, iar ediţiile sale au fost neîntrerupte în fiecare an. În prezent, evenimentul a obţinut notorietate în lumea muzicii corale internaţionale, în urma relaţiilor de reciprocitate culturală menţinute de-a lungul timpului, între oraşul Cernavodă şi localităţile înfrăţite din ţară şi străinătate.