No menu items!
No menu items!

Mihai Petre: ”Radule, orice zi cu tine la Primărie este toxică pentru oraș”

A trecut o săptămână de când domnul Radu Mazăre ne-a “amenințat”, din nou, cu demisia din funcția de primar al municipiului Constanța.

Așa cum era de așteptat, edilul constănțean fie și-a uitat, din nou, promisiunea, fie a fost preocupat să se dea cu caiacul pe lac și n-a avut timp să-și redacteze demisia, fie a ridicat, din nou, o perdea de fum în spatele căreia încearcă să-și mai spele din imaginea greu încercată în ultimele zile.

Asociația M10 Constanța îi va trimite, periodic, domnului Radu Mazăre câte o scrisoare deschisă, până când acesta se va ține de cuvânt și va demisona din funcția de primar al municipiului Constanța. Până atunci, M10 Constanța îi va reaminti toate promisiunile de campanie electorală care au rămas la stadiul de promisiuni.

Astăzi, îi trimitem prima scrisoare deschisă. 

Domnului (încă) primar al municipiului Constanța,

Dragă Radule, a trecut o săptămână de când ne-ai promis că demisionezi.

Personal, cred că tu ne minți. Sigur, n-ar fi pentru prima dată.

Ne-ai mai aburit de vreo două ori că pleci de la Primărie și, din nefericire pentru oraș, ai rămas. Sper că îți mai amintești de anul 2009 când, într-un acces de disperare, ne-ai întrebat „cine pleacă, eu sau Băsescu?” iar noi ți-am zis răspicat „tu pleci!”, și   n-ai plecat. Dacă efortul de memorie este prea mare, atunci sigur îți amintești că în urmă cu doar trei-patru luni ne-ai zis că „dacă nu iese Ponta […] eu nu mai stau”, și uite că ai stat.

Radule, sincer, eu nu sunt supărat pentru că ne minți cu demisia.

Eu sunt supărat pentru că ți-ai bătut joc de oraș.

Sun supărat pentru că vreme de 15 ani ai lăsat Cazinoul să devină o ruină. Pentru că ne prezinți Mamaia ca pe o mare realizare în timp ce, în realitate, ai transformat „perla litoralului românesc” într-un haos arhitectural, dughenizat, mărginit de o limbă de plajă. Pentru că ai făcut praf cultura și ai ridicat subcultura la rang de „art-nouveau”. Pentru că ai reînviat cozile comuniste ale umilinței, la care îi supui periodic pe nevoiași (pentru un pachet care nu reprezintă decât o mică parte din contribuția lor la bugetul local). Pentru că drenezi o mare parte a bugetului local în firmele de partid sau ale apropiaților tăi (numele „Polaris” și „Pomacost” îți spun ceva?).

Pentru că, în linii mari, ai făcut din bugetul local, public, un buget privat. Pentru că te maimuțărești în toate felurile (eu cred că îți place, chiar dacă tu zici că nu). Pentru că ai apetență la cele mai ciudate vestimentații (culmea, cele mai penibile chiar te prind bine) în timp ce haina de edil responsabil îți vine XXXL. Pentru că ai defilat îmbrăcat în uniformă de colonel nazist, gest de neiertat. Pentru că ți-ai bătut joc de memoria lui Ștefan cel Mare, gest tot de neiertat. Pentru că ai sufocat agenții economici cu taxe aberante (taxa de liniște, de exemplu) și nu numai. Pentru că îi obligi pe constănțeni să aleagă între pâine și medicamente, pe de o parte, și plata întreținerii pe de altă parte. Pentru că ai distrus singurul parc de referință al municipiului Constanța (evident, vorbesc de „Tăbăcărie”). Pentru că unde ai văzut un spațiu verde, ai permis betonarea lui. Pentru că ai mutilat orașul prin autorizarea de construcții fără niciun fel de rațiune (fie sunt lipite de alte construcții, fie se ridică în zone unde nimeni nu s-ar fi gândit niciodată că s-ar putea construi ceva – de pildă, hotelul care se ridică peste ceea ce a fost cap de linie Mamaia, multiplele blocuri lipite între ele etc). Pentru că trotuarele, din ale pietonilor, au devenit ale cârciumilor și ale mașinilor. Pentru că n-ai convins niciun mare investitor în producție să vină în Constanța (mai degrabă, i-ai convins să fugă). Pentru că ți-ai permis să le spui copiilor de grădiniță golănescul „lasă că o să vă încălecați voi când o să fiți mari”. Pentru că ești tot ceea ce nu trebuie să fie un model pentru tinerii de azi. Pentru că ai devenit tot ceea ce nu trebuie să fie un primar.

Ce a mai rămas din acest oraș, practic, a scăpat ca prin minune de efectele nocive ale mandatelor tale succesive.

Deci, Radule, când spui că îți dai demisia, dă-ți-o!

Orice zi cu tine la Primărie este toxică pentru oraș!

Mihai Petre, președinte M10 Constanța.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular