Pentru remedierea unei avarii la colectorul principal pentru transportul apelor uzate din zona magazinului Tomis, pe strada Mihai Viteazu, SC RAJA SA va bloca circulația pe această stradă pe sensul de mers b-dul Mamaia – b-dul Ferdinand în noaptea de joi spre vineri, 26 spre 27 noiembrie 2015, în intervalul 22,00 – 05,00. Având în vedere îngreunarea circulaţiei, reparaţiile se vor efectua în regim de urgenţă.
Ne cerem scuze faţă de participanţii la trafic din zona respectivă, dar aceştia trebuie să înţeleagă că SC RAJA SA Constanţa va face tot ce este necesar pentru limitarea acestor efecte nedorite şi va încerca să finalizeze lucrările într-un timp foarte scurt.
Menţionăm că toate aceste lucrări nu vor afecta furnizarea apei potabile către populaţia din zonă.