Horia Constantinescu vrea să închidă toate “cașcarabetele” de pe litoral. Cere protocol cu ANSVSA

Celebrul Horia Constantinescu, șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, solicită ANSVSA-ului să nu mai autorizeze anual “toate cașcarabetele” de pe litoral. Azi, în şedinţa Colegiului Prefectural, Constantinescu s-a arătat foarte nemulţumit de activitatea de autorizare derulată până-n prezent de ANSVSA. Acesta susține că inspecția sanitar-veterinară din Constanța a autorizat unități de alimentație care nu îndeplinesc nici măcar condițiile minime de funcționare.

Unii emit autorizații, iar Constantinescu le retrage după o lună

„Ne trezim în continuare cu locaţii autorizate despre care noi credem că nu numai că nu îndeplinesc (condiţiile de autorizare – n.r.), dar nu ar trebui să îndeplinească nici pentru Pakistan. Şi totuşi au avizele de la instituţia dumneavoastră. Este adevărat că noi am făcut o evaluare şi am constatat că parte dintre ele sunt emise aşa cum se făcea în trecut, pe declaraţii pe propria răspundere a operatorului economic, dar parte dintre ele, totuşi, primesc vizita colegilor dumneavoastră şi sunt autorizate. (…)

Suntem situaţi în zona de derizoriu, unii să emită autorizaţia de funcţionare în iunie şi noi să o retragem la sfârşitul lui iunie, pentru neîndeplinirea deloc a nici uneia dintre criteriile de emitere a acesteia”, a declarat Horia Constantinescu.

Se autorizează “cașcarabete și aplecători”

„Am desfăşurat o acţiune de control vineri în Eforie Nord şi ieri (marţi – n.r.) în Eforie Sud. Opt dintre locaţii, după părerea noastră, nu înţelegem de ce s-au autorizat. În primul rând, nu au autorizaţie de construire, în al doilea rând, ele nu există din punct de vedere urbanistic. Conform OUG 99, ele trebuie să fie locaţii cu destinaţie de alimentaţie publică pentru a fi autorizate. Dar noi vorbim aici de nişte caşcarabete, de nişte aplecători.

Constantinescu vrea un Protocol între Protecția Consumatorilor și Autoritatea Sanitar – Veterinară

“Am luat legătura şi cu preşedintele instituţiei dumneavoastră încă de anul trecut rugându-l să stabilim care este ştacheta sub care niciuna dintre instituţii nu mai coboară. Stabilisem cu domnia sa atunci că la nivel de caşcarabete, aplecători nu mai emitem autorizaţii”, a spus Horia Constantinescu.

Ieri, de exemplu, am închis trei patiserii. Nu aveau nici frontul de geamuri… ştim că locaţia trebuie să fie la adăpost de praf şi de insecte, ele nu aveau nici uşă de intrare în spaţiul de preparare a alimentelor şi totuşi aveau autorizaţie sanitară veterinară emisă în acest sezon. (…) Cu două grătare înăuntru, fără chiuvete, fără scurgere în pardoseală, care au autorizaţie de funcţionare”, a explicat şeful CJPC Constanţa.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular