PMP Constanța este împotriva panourilor publicitare

Partidul Mișcarea Populară nu susține amplasarea de panouri publicitare în municipiul Constanța. Începând de ieri, contractul de panotaj dintre Primăria Constanța și firma prietenă a lui Mazăre, care a dus la amplasarea celor 647 de panouri publicitare în tot municipiul, s-a încheiat.

Acest contract, ce a adus o imagine urbanistică dezastruoasă timp de 15 ani, a fost total defavorizant pentru Primăria Constanța. Sumele mari de bani încasate pentru publicitatea afișată pe aceste panouri s-au dus în buzunarele firmei prietene a lui Mazăre (Seaview Media) și mai puțin în bugetul administrației locale.

”Am susținut și am avut ca obiectiv de campanie demolarea tuturor panourilor publicitare din municipiul Constanța, panouri care, din punct de vedere urbanistic lasă de dorit și pun în pericol circulația auto și pietonală, precum și viețile omenești (fiind distruse din cauza vremii, multe dintre ele rupându-se și căzând la pământ de-a lungul timpului).

Consider că acestea trebuie demolate urgent de către administrația locală și nicidecum să i se permită apropiatului lui Mazăre să amâne demolarea celor 647 de panouri, iar între timp să încaseze sute de mii de euro pe publicitate, iar Primăriei Constanța să nu i se transfere nimic, deoarece contractul este încheiat.

Este inadmisibil ca această ”golăneală economică” să funcționeze pe spatele constănțenilor. Consider că toți cei care au la această dată afișaj pe panourile aparținând lui Seaview Media, firma apropiată grupării Mazăre, nu fac altceva decât să gireze o ilegalitate și să prejudicieze buget.

Sunt sigur că locuitorii Constanței vor înțelege că începând de azi, toți cei care afișează reclame pe panourile publicitare nu fac altceva decât să susțină economic această firmă care prejudiciază bugetul local (acționarii firmei Seaview Media: Elena Geraldina Neagoe, Carmen Antoanela Stăncescu, Emilian Schwartzenberg, Sorin Ionuț Barbu și Oana Mihaela Schwartzenberg).

Partidul Mișcarea Populară va susține desfășurarea activității de publicitate doar în relație directă cu Primăria Constanța, în așa fel încât sumele mari provenite din publicitate să intre în casieria primăriei, nicidecum în buzunarele unor grupări care ”sug” din bugetul local.

Totodată, considerăm că panotajul stradal trebuie să aibă un nou regulament, astfel încât să fie spart monopolul unei singure firme, iar locațiile în care se vor amplasa aceste panouri să fie aprobate individual în Consiliul Local și numai după un regulament de urbanism stabilit în mod profesionist.

Poziția mea și a consilierilor Partidului Mișcarea Populară este de a spune NU panotajului stradal din municipiul Constanța, considerând a fi o poziție corectă față de constănțeni”, a declarat Claudiu-Iorga Palaz.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular