In aceasta dimineata, la ora 10.35, poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că pe plaja din zona Pescărie, din municipiul Constanţa se află cadavrul unei persoane.
Echipa de cercetare s-a deplasat la faţa locului constatând că în zona menţionată se află trupul neînsufleţit al unei femei, ce nu prezintă semne vizibile de violenţă, în hainele acesteia fiind găsit un portofel ce conţinea suma de 40 lei, fără a fi identificate alte bunuri, acte de identitate ori bijuterii.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au reuşit în scurt timp identificarea acesteia, fiind vorba de o femeie în vârstă de 47 de ani, din localitatea Cobadin, dispărută în cursul zilei de ieri de la domiciliu.
Cadavrul acesteia a fost transportat la morga Cimitirului Central în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului, urmând a fi făcute propuneri legale corespunzătoare.