Constanta.RO

Jucării contrafăcute, confiscate în P.T.F. Constanţa Sud Agigea

0

jucarii-contrafacute27

Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu reprezentanţii Biroului Vamal Constanţa Sud, descoperind în două containere sosite în P.T.F. Constanţa Sud Agigea din direcţia China jucării pentru copii susceptibile a fi contrafăcute,  în valoare de aproximativ 200.000 lei dacă ar fi originale.
La finalul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul P.P.F. Constanţa Sud Agigea, controlul a două containere sosite din China pe adresa unor societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti.
În cele două containere au fost descoperite 3.148 articole reprezentând jucării pentru copii, cu o valoare de aproximativ 199.000 lei, dacă ar fi originale.
Marfa din cele două containere a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali şi trimisă spre expertizare. Poliţiştii de frontieră au întocmit administratorilor societăţilor comerciale în cauză dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.




About Author

Lasa un raspuns