Tanara de 14 ani, violata in comuna Mihai Viteazu

La data de 24.02.2013, ora 08.00 poliţiştii Secţiei 5 Rurale Cogealac au fost sesizaţi de către un bărbat din comuna Mihai Viteazu, cu privire la faptul ca în ziua de 23.02.2013 fiica sa minoră, în vârstă de 14 ani, a fost victima unui viol. 400x200Cercetările au fost demarate cu operativitate, stabilindu-se că minora a mers la plimbare cu 3 persoane necunoscute (2 băieţi şi o fată) cu un autoturism, iar la un moment dat au ajuns în extravilanul oraşului Năvodari, unde potrivit victimei, unul dintre băieţi ar fi întreţinut un raport sexual cu aceasta împotriva voinţei ei.
Având în vedere aspectele sesizate, minora a fost condusă la sediul Serviciului de Medicina Legală Constanţa în vederea examinării medicale, unde s-a stabilit că prezintă urme specifice agresiunii sexuale.Cercetările sunt continuate în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a suspecţilor.
Pentru a nu deveni victimele unor astfel de infracţiuni, care ar putea marca adolescenţii şi familiile acestora, poliţiştii constănţeni recomandă tinerilor să nu dea curs unor astfel de invitaţii de a pleca la plimbări însoţiţi de persoane necunoscute. Poliţiştii recomandă ca în permanenţă tinerii să-şi încunoştiinţeze părinţii despre locurile unde se deplasează şi de către cine sunt însoţiţi, să ţină în permanenţă legătura cu membrii familiei, iar când se simt în primejdie să solicite sprijinul poliţiei.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular