Indian, fără drept de şedere în România, depistat în Constanţa

images* Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în colaborare cu reprezentanţii Serviciului pentru Imigrări Constanţa au depistat un cetăţean indian care nu îndeplinea condiţiile legale de şedere pe teritoriul României.
* Cetăţeanul indian a fost sprijinit de doi cetăţeni români să ajungă în România, ulterior aceştia promiţându-i că îl vor ajuta să se căsătorească cu o cetaţeană română, pentru a-şi reglementa şederea pe teritoriul ţării noastre.

În data de 26.03.2013, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial P.F. Constanţa, în cooperare cu poliţişti din cadrul Serviciului pentru Imigrări Constanţa, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini în România.
În urma acţiunii, desfăşurată pe raza municipiului Constanţa, a fost identificat un cetăţean indian, în vârstă de 36 ani, care s-a legitimat cu un act de identitate ce purta însemnele statului italian. Verificările au stabilit faptul că documentul respectiv este fals.
Cetăţeanul indian a declarat că a ajuns în România ajutat de doi cetăţeni români.
În urma cercetărilor efectuate, lucrătorii noştri i-au identificat pe cei doi cetăţeni români, acestia fiind T.P. de 21 ani şi T.E. de 24 ani, domiciliaţi în judeţul Constanţa.
Din declaraţii a rezultat că aceştia i-au promis cetăţeanului indian că îi vor facilita încheierea unei căsătorii cu o cetăţeană română, pentru a putea îndeplini condiţiile de şedere legală în România.
Cetăţeanul indian este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „intrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei” şi uz de fals, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 70 din O.U.G. 105/2001, respectiv art. 291 Cod Penal, iar cetăţenii români pentru săvârşirea infracţiunii de „facilitarea şederii ilegalea străinilor pe teritoriul României”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 141, alin. 1 din O.U.G. 194/2002 republicată.
Cercetările vor fi continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular