La data de 27 martie a.c., ora 16.30, poliţiştii din Crucea i-au depistat pe O. Romică, de 59 de ani, N. Nicolae, de 35 de ani, P. Cristian, de 44 de ani şi T. Vasile, de 33 de ani, toţi din localitatea Stupina, în timp ce sustrăgeau mai multe bucăţi de ţeavă metalică, după ce au săpat un şanţ pe marginea unei străzi din localitate.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că bucăţile metalice provin de la o fostă reţea de alimentare cu apă potabilă, a populaţiei, prejudiciul urmând a fi comunicat ulterior de către societatea păgubită.
Cercetările sunt continuate de poliţişti, cu suspecţii în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.