Primar USL, din judetul Constanţa, condamnat penal

Gheorghe_ChirciuPrimarul USL din comuna constănţeană Oltina a fost condamnat, astăzi, la doua luni de închisoare şi interzicerea dreptului de a fi ales. Atât pedeapsa principală, cât şi cea accesorie sunt suspendate de la executare, pentru un termen de încercare de doi ani.

Curtea de Apel Constanţa s-a pronunţat asupra recursului declarat de Parchetul Medgidia împotriva sentinţei de achitare a numitului Gheorghe Chirciu, primar USL al comunei Oltina, trimis în judecată pentru uz de armă letală fără drept şi braconaj cinegetic. Achitat pe fond, la Judecătoria Medgidia, şi în apel, la Tribunalul Constanţa, Chirciu a fost găsit vinovat în ultima instanţă, cea de recurs, pentru săvârşirea primei fapte. În speţă, Curtea a reţinut că primarul USL-ist a făcut uz în mod ilegal de o armă letală, condamnându-l la doi ani de închisoare şi interzicerea dreptului de a fi ales, cu suspendarea condiţionată a executării, pe un termen de doi ani de încercare.
În noaptea de 13 aprilie 2012, Gheorghe Chirciu a fost depistat, în flagrant, de către o echipă de patrulare a Fondului de Vânătoare nr. 3 Băneasa – jud. Constanţa, în timp ce a executat două focuri de armă în scop de braconaj. Primarul Oltinei a oprit autoturismul în care se deplasa, a luminat cu farurile un câmp de mirişti, după care a coborât şi a slobozit două gloanţe. Somat să se legitimeze, alesul local a refuzat vehement să se conformeze şi a părăsit locul incidentului.
Gheorghe Chirciu este la al doilea mandat de primar al comunei Oltina. În anul 2011, fiul extrem de controversat al primarului (implicat în fapte de uz de armă, tulburare de posesei, tulburarea liniştii publice etc.) s-a căsătorit cu fiica lui Aurelian Zaheu, fost inspector-şef al IPJ Constanţa, cei doi fiind năşiţi de fostul prefect Claudiu Palaz.

Iată, integral, minuta şedinţei de judecată, publicată pe Portalul Instanţelor:

“Ora estimata: 9:00
Complet: Completul 3 RECURS
Tip solutie: Soluţionare penal
Solutia pe scurt: A.P.25.04.2013 – RED.UM DECIZIA PENALĂ NR.327/P-În baza art.385 ind.15 alin.1 pct.2 lit. d cod procedură penală, Admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia împotriva sentinţei penale nr.2725/12/11/2012 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosar nr. 3399/256/2012 , Casează, în parte sentinţa penală nr.2725/12/11/2012 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosar nr. 3399/256/2012 şi rejudecând dispune: În baza art.133 din Legea nr.295/2004 republicată, cu aplic.art.74 lit.a cod penal şi art.76 lit.d cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă letală fără drept, Condamnă pe inculpatul CHIRCIU GHEORGHE, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare. În baza art.71 alin.2 cod penal, aplică inculpatului Chirciu Gheorghe pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b cod penal. În baza art.81 cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 luni închisoare. În baza art.82 cod penal, stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 2 luni, termen compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani. În baza art.359 cod procedură penală Atrage atenţia inculpatului Chirciu Gheorghe asupra dispoziţiilor art.83 cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei. În baza art.71 alin.5 cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art.191 cod procedură penală, obligă pe inculpatul Chirciu Gheorghe la plata sumei de 1700 lei cheltuieli judiciare către stat la instanţa de fond. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe care nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art.192 alin.3 cod procedură penală,cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. În baza art.189 cod procedură penală, onorariul parţial avocat oficiu în cuantum de 50 lei se va avansa din fondul MJ în favoarea avocat Curcă Dorin Tiberiu. Definitivă, Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.04.2013. RED.JUD.-MU-CC

Document:     25.04.2013”.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular