Povestea completă a imnului Mamaiei, spusă de toate părțile implicate!

mazareÎn ultima săptămână, piesa Viva Mamaia, așa numitul imn al stațiunii, a stârnit o adevărată frenezie în rândul utilizatorilor de online, atunci când a fost descoperită ca fiind un cover al altui imn, cel al bețivilor, din Croația. Am mers pe firul acestei povești, am cerut puncte de vedere tuturor părților implicate și am ajuns la concluzia că piesa nu este un plagiat ci un simplu cover, făcut cu acordul tuturor părților. Semne de întrebare ar exista, legat mai ales de felul în care se monetizează această colaborare română-croată, însă ținând cont că plata melodiei s-a efectuat din banii unor firme private, am trecut acest aspect pe planul secund al poveștii.

Prima care a ținut să-și spună punctul de vedere asupra felului în care a fost construită piesa, a fost chiar interpreta Loredana, prin intermediul contului de facebook. Cantecul ăsta are o poveste specială. “Vara trecută, în timp ce mă aflam cu familia in vacanță în Split, Croația, l-am cunoscut pe compozitorul și cântărețul croat Tonci Huljic și de atunci am rămas prieteni. Chiar în seara în care am facut cunoștință mi-a dat să ascult acest cântec. Mi-a plăcut atât de mult de prima oară încât i-am zis că vreau să-l cânt, iar el a fost mai mult decât bucuros să mi-l încredințeze. Acum două luni ne-am întâlnit la Belgrad și am înregistrat piesa chiar în studioul prietenului și colaboratorului său de-o viață, Goran Bregovic! Multumesc Tonci! Viva Mamaia!!!” a spus cântăreața prin intermediul rețelei de socializare.

Coincidență sau nu, cam în același timp, noi ceream un punct de vedere oficial din partea celor de la Mediapro Music, responsabili de drept pentru piesa Viva Mamaia în România. Cum era probabil de așteptat, aceștia au refuzat să ne arate orice document ce putea certifica o colaborare oficială între artista din România și compozitorul croat al piesei, Tonci Hujlic, fapt care dupa spusele reprezentanților MediaPro, contravine politicii companiei. Bineînțeles, și detaliile legate de aranjamentele financiare au ieșit din discuție, acestea fiind considerate strict secrete și după spusele doamnei Olvia Stoica, coordonator marketing la MediaPro Music, complet inutile. Respectiva doamnă ne-a asigurat însă că piesa este un cover făcut cu acordul ambelor părți. “Nu va putem furniza copii dupa documente oficiale din cauza politicii companiei noastre, insa va asiguram si pe aceasta cale ca aceasta piesa este un cover. De altfel, noi si Loredana am declarat peste tot acest lucru, nu a fost un secret. Dovada stau atat declaratiile artistei ce insotesc stirea oficala ce anunta lansarea, cat si contul nostru de Youtube unde a fost postat videoclipul. Cât despre detaliile de ordin financiar, acestea sunt strict secrete. Nu cred ca ajuta pe nimeni sa facem publice astfel de informatii. Aici important este ca publicul sa stie ca aceasta piesa este un cover, declarat ca atare. S-a facut o confuzie, care a pornit chiar de la presa legat de acest subiect ceea ce este regretabil. Este mai putin important ce suma a platit Loredana pentru a canta aceasta piesa. Compozitorul va primi bani pentru difuzari de la UCMR, conform contractului semnat. Asa se procedeaza pentru orice cover. Loredana nu face nimic iesit din comun sau nemaivazut. Si inca ceva: Loredana a spus ca Tonci Huljić i-a incredintat aceasta piesa. Atunci cand se face un cover, cel ce doreste sa interpreteze piesa are nevoie de acordul autorilor pentru a putea face acest lucru. Daca autorii/ autorul nu este de acord, artistul ce vrea sa o cante nu are dreptul sa o faca. Loredana a primit acest acord”, a declarat Olivia Stoica, pentru Constanta.ro.

Detaliul financiar pe care ni l-a dezvăluit reprezentanta MediaPro Music, arată că remunerația compozitorului vine de fapt din difuzările de care piesa va avea parte și ținând cont de mediatizarea agresivă de care cântecul a beneficiat în ultimele zile dar și de faptul că piesa e impusă forțat tuturor cluburilor din Mamaia, putem trage concluzia că aranjamentul financiar este unul foarte satisfăcător pentru cei implicați în compoziția acestui așa numit imn.

Procedând corect jurnalistic, am reușit într-un final să luam legătura chiar cu cel care a compus piesa, despre care știm deja că în original este un imn al bețivilor, compusă de Tonci Huljic, compozitor croat. Ne-a răspuns nervos, iritat probabil de multele telefoane primite în perioada asta. Nu a dorit să vorbească despre acest subiect, dar la insistențele noastre ne-a confirmat că nu e vorba despre un plagiat. “Am lucrat cu Loredana timp de 6 luni de zile pentru această piesă, totul e perfect normal și îmi doresc să înceteze această nebunie. Piesa nu este un plagiat, este făcută cu acordul meu și împreună cu mine”, ne-a spus Tonci Huljic chiar înainte de a ne închide frumos telefonul în nas. Despre nervozitatea acestuia, am putea specula într-un fel sau altul, însă atât timp cât și-a dat acordul și chiar a lucrat la compoziția piesei Viva Mamaia, comentariile nu-și mai au rostul.

Ca să conchidem această poveste, piesa Viva Mamaia, rămâne un cover după piesa Delirium Tremens, făcut în niște condiții pe care nimeni nu dorește să le dezvăluie, pe banii oamenilor de afaceri ce investesc în Mamaia. Atât timp cât aceștia nu au nimic împotrivă ca piesa ce reprezintă Mamaia să fie Imnul Bețivilor din Croația, ce mai putem spune noi?

Similar Articles

Comments

  1. Toată afacerea a costat comunitatea locală 35.000 de euro, bani daţi de constănţenii care deţin active în Mamaia. Ei sunt supuşi unei noi impozitări, de la 1 iunie, prin taxa de promovare a staţiunii Mamaia, votată la ultima şedinţă a Consiliului Local, la finele lui aprilie. Taxa va fi plătită anual de posesorii de imobile din Mamaia, fie că sunt agenţi economici, fie că sunt doar proprietari de apartament.

    Deci, dragilor, nu mi se pare ca ar fi platita de SPONSORIZARI (plati voluntare din partea cui crede in bazaconia asta), ci DIN TAXE…aka.. plati IMPUSE de primaria lu’ Pisello.
    e o mica MARE diferenta.

    • Ti-a scapat un detaliu. Este o taxa pe care Asociatia Patronilor din Mamaia A CERUT sa o plateasca. Nu a impus-o nimeni. Asa ca putem vorbi de contributii sau sponsorizari, care pentru a avea un caracter legal s-au constituit sub forma unei taxe.

      • esti a doua persoana care vorbeste de TAXE PE CARE CER CETATENII sa le plateasca. primul era ex-senatorul Badea, care a marit taxele consulare “la cererea romanilor din diaspora”.
        nu ti se pare o aberatie ceea ce scrii?
        In alta ordine de idei, orice proprietar de apartament e “patron” ? si e inscris in asociatia aia?

        • Nu mi se pare o aberatie. Acea asociatie a patronilor si-a exprimat o pozitie OFICIALA prin care a cerut aceasta taxa, pentru promovare. Nu am scos-o eu de nicaieri, este o informatie publica. Acei proprietari de apartamente, le inchiriaza, pe bani multi. Iar ca sa inchei, patronii din Costinesti SE ROAGA de primarul de acolo sa le ia banii si sa promoveze statiunea, din pacate degeaba.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular