Familia micuțului căzut în fântână, decăzută din drepturile părintești!

67098Scriam în urmă cu câteva zile despre cazul micuțului de 2 ani din Năvodari, căzut accidental într-o fântână. Inițial, știrea a părut poate una banală, dar cercetările ce au urmat, au arătat că vinovați pentru ceea ce a pățit băiețelul sunt de fapt părinții lui. Deși micuțul a scăpat în mod fericit cu doar câteva vânătăi, reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului alături de ofițeri de Poliție au întreprins o anchetă socială, acasă la familia personajului nostru. Ce au găsit acolo, este cu adevărat tragic. Băiețelul mai are 6 frați, crescuți într-o sărăcie lucie, la limita subzistenței. Mama copiilor este mai tot timpul în stare de ebrietate și a refuzat la fel ca tatăl lor să comunice cu autoritățile. În plus, se pare că femeia a mai fost cercetată în trecut pentru că ar fi încercat să ucidă unul dintre copii, fapt care a dus la decizia ca trei dintre cei șase prunci rămași acasă, sa fie preluați și duși într-un centru de plasament, chiar dacă procurorii nu au avut destule probe pentru a o condamna.

În urma anchetei desfășurată în aceste zile, DPC Constanța a reușit să obțină în instanță o ordonanță prezidențială prin care să decadă din drepturile părintești familia în cauză. Toți copiii vor fi preluați si credem noi, vor avea parte de o viață mai bună. Chiar în aceste momente executorul judecătoresc împreună cu reprezentanți ai Poliției Năvodari se află la familia de coșmar, unde încearcă să pună în vigoare decizia instanței deși se lovește de protestul violent al familiei. Vom reveni cu detalii și eventual imagini din Năvodari, acolo unde sursele noastre spun că are loc un circ incredibil.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular