Tocmai când întreaga suflare din România era preocupată cu scandalul condamnării lui Gigi Becali, Guvernul Ponta adopta o ordonanţă de urgenţă, cum alta n-a mai fost dată în această ţară. Pentru prima dată în istoria fragedei noastre democraţii, s-a deschis drumul ca localităţile şi judeţele să fie conduse de contabili. Primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene pot fi suspendaţi după o altă procedură decât cea prevăzută de legea administraţiei publice locale, iar bunurile din patrimoniul public pot fi lichidate, la fel ca bunurile aparţinând SRL-urilor falimentare. Pe termen lung, pentru comunitate va fi bine, însă pentru unii, şi încă din scurt, va fi „plânsul şi scrâşnirea dinţilor”, cum scrie la Apocalipsă.
Cuvântul „doar”, o relicvă în cuprinsul Legii 215
Greu era să dai afară un primar sau un preşedinte de Consiliu Judeţean! Procedura standard era prevăzută, pas cu pas, de Legea 215/2001 a administraţiei publice locale. Legea este în vigoare şi acum, însă alte acte normative au ajuns să o completeze. Când în picioare stătea, singură, doar Legea 215, primarii şi preşedinţii de CJ-uri puteau fi destituiţi doar în urma unor referendumuri locale valide, declanşate pe baza cererii a cel puţin 25% din numărul votanţilor. De asemenea, prefectul putea constata încetarea de drept a mandatului, când aleşii nu îşi îndeplineau deloc atribuţiile, timp de 45 de zile, sau atunci când contactau o boală gravă care făcea imposibilă exercitarea funcţiei, în condiţii optime, timp de şase luni. Legea cadru mai prevede că mandatul primarului se suspendă de drept doar în situaţia arestării preventive. Cuvântul „doar” a rămas dintr-o eroare în textul actualizat al legii.
Alte prevederi, introduse treptat, au lărgit plaja procedurală în privinţa suspendării sau destituirii primarilor. O modificare a Legii 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi instituia o obligaţie în sarcina acestei instituţii de a solicita celor în drept suspendarea persoanelor acuzate de săvârşirea de fapte cauzatoare de prejudicii. De asemenea, legea de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate instituia obligaţii pentru prefecţi, de a aplica măsuri de sancţiune în cazul primarilor incompatibili, în sensul emiterii unor ordine de suspendare din funcţie sau de încetare a mandatelor. În toate aceste situaţii, gestiunea funcţiei publice era preluată, interimar, de un viceprimar, respectiv un vicepreşedinte, care au la bază o legitimare a votului populat pentru a exercita o funcţie de autoritate publică – la nivel deliberativ.
Un huzur de cinci zile te bagă într-un coşmar
Prevalându-se de presiunile exercitate de creditorii internaţionali în privinţa reducerii arieratelor din economie, guvernanţii succedaţi la butoane din 2009 încoace, au pus cu toţii umărul la legiferarea unei situaţii paradoxale, prin care atribuţiile funcţiei publice să ajungă a fi exercitate temporar de persoane nelegitimate, în nici un fel, de votul popular. Câteva ordonanţe de urgenţă au adaptat succesiv Legea 273/2006 a finanţelor publice locale, la acest proiect transpartinic. Iar ultima lovitură a venit, chiar în zilele în care toată opinia publică din România era frământată cu încarcerarea lui Gigi Becali. Prin OUG 46/2013, Guvernul Ponta a deschis calea ca Primăriile şi Consiliile Judeţene să fie tratate mai rău decât firmele datornice. În timp ce primarul pe care l-aţi ales odihneşte prin Madagascar sau prin alte locuri de huzur, orice creditor (sau grup de creditori) care deţine o creanţă în cuantum de 50% din bugetul localităţii pe ultimele 120 de zile, poate obţine declanşarea insolvenţei, la judecătorul sindic, în doar cinci zile de la depunerea cererii. Cinci amărâte de zile, în care unii nici nu se ridică din pat să-şi ia salariul, darămite să consulte nişte liste afişate pe holul instanţelor comune, unde se îmbulzesc salariaţii neplătiţi ai firmelor falite.
Contabilul ajuns super-primar poate să vândă bunurile, să rezilieze contractele, să concedieze angajaţii…
Mai departe, instanţa numeşte un administrator judiciar, însărcinat să contrasemneze toate deciziile primarului şi toate hotărârile Consiliului Local, care au consecinţe financiare. Judecătorul sindic poate suspenda atribuţiile ordonatorului principal de credite şi i le poate încredinţa administratorului judiciar, la solicitarea motivată a acestuia din urmă. Mai mult, potrivit articolului 42 al Ordonanţei de Urgenţă, în această situaţie administratorul „exercită temporar atribuţiile conferite de lege primarului sau preşedintelui consiliului judeţean, în numele şi pe contul acestuia”. Şi aşa, un contabil neales de nimeni, ajunge primar sau preşedinte de CJ, temporar, dar cu atribuţii depline. Acelaşi contabil dobândeşte puteri incredibile, până acum nepermise primarilor şi preşedinţilor de CJ aleşi. Acesta poate decide ca unitatea administrativ-teritorială în cauză să-şi restrângă cheltuielile la asigurarea unui minim al serviciilor publice, iar ca ultimă soluţie de stingere a datoriilor, poate propune lichidarea bunurilor din domeniul privat. De asemenea, dobândeşte competenţe controlate cu privire la instituirea de taxe speciale, destituirea unor angajaţi, acordarea de înlesniri la plata unor creanţe bugetare, denunţarea sau rezilierea contractelor în derulare şi inclusiv „a închirierilor neexpirate sau a altor contracte pe termen lung, atâta timp cât aceste contracte nu sunt executate în totalitate de către toate părţile implicate şi care nu pot fi executate în cadrul Planului de redresare” (art.77). Multe localităţi, băgate în datorii de aleşi inconştienţi, vor cădea sub securea acestei ordonanţe. Va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor!
Adrian Carlescu
