Minor suspectat de tentativă de tâlhărie

foto_79789Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia au identificat un minor, în vârstă de 15 ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, suspectat de săvârşirea unei tentative la infracţiunea de tâlhărie.
În cauză, la data de 4 iunie a.c., poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi de către o tânără, cu privire la faptul că,  în jurul orei 19.00, aflându-se la intersecţia străzilor Maramureş cu Mărăşti, a fost acostată de un tânăr, care a încercat să-i smulgă  lănţişorul pe care îl purta la gât.  Suspectul a fost identificat la scurt timp de poliţişti, acesta fiind cercetat în stare de libertate, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
Întrucât în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că minorul provine dintr-o familie dezorganizată, motiv pentru care a fost internat într-un centru de primire al minorilor, de pe raza municipiului Constanţa.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular