Colocviu internaţional, pe tema poluării marine şi portuare: ACVADEPOL, ediţie jubiliară la Mamaia!

MAR1Ediţia a XX-a a Colocviului Naţional „ACVADEPOL” se desfăşoară la Constanţa, la Complexul Turistic „Flora”, din staţiunea  Mamaia, în perioada 20 – 22 iunie 2013.  Deschiderea lucrărilor colocviului va avea loc joi, 20 iunie, ora 11.00, la Complexul „Flora”, în prezenţa autorităţilor locale, a reprezentanţilor Ministerului Transporturilor, a specialiştilor din domeniul transporturilor şi al cercetării marine. La această ediţie jubiliară vor participa şi specialişti din străinătate.

Temele acestei ediţii: legislaţie, echipamente, finanţare, proiecte europene şi educaţie ecologică.

Scopul evenimentului este de a identifica principalele probleme şi soluţiile specifice, în domeniul poluării marine.
De-a lungul celor 19  ediţii anterioare, s-au creat contacte utile, între specialiştii în domeniu, s-au prezentat realizări tehnice şi s-au făcut demonstraţii, în domeniul prevenirii şi combaterii poluării. În acest an, discuţiile se vor concentra pe teme privind legislaţia în domeniu, echipamente competitive, soluţii de finanţare, proiecte europene şi educaţia ecologică.
Delegaţii la colocviu vor face o vizită de documentare în Portul Constanţa, la bordul navei  de protocol „Anghel Saligny”. Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa este co-organizator al colocviului „ACVADEPOL”.(Paul Pârvu)

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular