Ghiozdane confiscate în P.T.F. Constanţa Sud Agigea

ghiozdanPoliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu reprezentanţii Biroului Vamal Constanţa Sud, descoperind într-un container sosit în P.T.F. Constanţa Sud Agigea din China 575 de ghiozdane, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 35.000 lei dacă ar fi originale.
În data de 02.07.2013, în jurul orei 14.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul P.P.F. Constanţa Sud Agigea, controlul unui container sosit din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti.
În urma controlului au fost descoperite 575 de ghiozdane, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 35.000 lei dacă ar fi originale.
Marfa purta însemnele distinctive ale firmei „Princess” şi a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit administratorului societăţii comerciale în cauză, un cetăţean chinez, în vârstă de 36 ani, cu reşedinţa în Bucureşti, dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular