Andrei Popescu: “Tradiția echipei Farul Constanța e călcată în picioare și implicit suntem și noi cei care iubim acest club”

524310_10151549636817826_1426626648_nAndrei Popescu e președintele organizației de tineret din Constanța a partidului Forța Civică. E tânăr și mai ales datorită acestui fapt înțelege fenomenul social pe care-l reprezintă fotbalul. Înțelege că un oraș precum al nostru nu poate fi privat de echipa sa fanion. A luat și el act, precum noi toți de gestul disperat pe care Sorin Mihăilescu îl face, aflat în greva foamei, de patru zile deja și din postura lui de tânăr politician încearcă să ajute la salvarea situației. Împreună cu oamenii din organizația pe care o conduce, are de gând să-i ducă liderului de galerie apă, în fiecare zi, sperând totusi ca protestul extrem să dureze cât mai puțin. “Încă de vineri seara am luat la cunoştinţă că şase suporteri au intrat în greva foamei, însă, pe parcurs, cinci dintre ei au renunţat la gestul extrem care le punea viaţa în pericol. După patru zile de grevă, doar liderul suporterilor, Sorin Mihăilescu, a mai rezistat. În semn de respect pentru gestul său extrem, astăzi, l-am vizitat şi i-am dus apă. Mi-a spus că refuză orice tratament, că refuză chiar şi acele perfuzii. Este dureros că un club cu o tradiţie de peste 90 de ani se desfiinţează cu atâta lejeritate. Prin gestul său, Sorin Mihăilescu îşi pune viaţa în pericol, iar noi, toţi constănţenii nu ar trebui să privim impasibili către efortul său. M-a impresionat devotamentul total al acestuia faţă de culorile clubului despre care spune că ar trebui să se regăsească în sufletul fiecărui constănţean”, a declarat George Andrei Popescu.

photo-2041De asemenea, Andrei Popescu a declarat pentru Constanta.ro că echipa Farul este victima orgoliilor celor implicați. Președintele tinerilor din Forța Civică spune că George Bosânceanu și Giani Nedelcu ar trebui să renunțe la interesele personale în favoarea echipei de fotbal. ”Se calcă în picioare tradiția și istoria acestui club și implicit suntem călcați în picioare noi toți cei care-l iubim. Farul suferă din pricina intereselor personale, din pricina orgoliilor, a intrat într-un cerc vicios. Noi, tinerii din Forța Civică, le cerem imperios lui George Bosânceanu și Giani Nedelcu să renunțe la orgolii și să salveze Farul Constanța. Vinovat este și Nicusor Constantinescu, președintele CJC, care a promis ca va prelua echipa, motivand într-un final că nu se poate implica la un club cu datorie de 9 milioane de euro.Consider ca știa dinainte de această datorie și că tot ce a spus se încadrează în categoria gogoșilor electorale.”, ne-a declarat Andrei Popescu.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular