Încrederea in instituții

dorner marianCred că în toate măsurătorile/evaluările/dările cu părerea de după ’89, când vine vorba despre încrederea în instituţii, moţul e luat mereu de aceleaşi două entităţi: Biserica şi Armata. A devenit deja o chestie cu care ne-am acomodat; o fumăm fără să (ne) mai punem întrebări. De unde se extrage belşugul ăsta de încredere? Contactul cetăţeanului cu structurile armatei e inexistent, informaţiile despre ce se întâmplă şi cum funcţionează lucrurile în interiorul zonei kaki sunt practic inexistente. Totuşi armata beneficiază de o mare încredere, dacă ar fi să ne luăm după măsurători, din partea cetăţenilor patriei. Cei trecuţi de o anume vârstă, mai ales bărbaţi, care au apucat epoca stagiului militar obligatoriu, sunt principalii susţinători ai ideii că armata e o instituţie care merită mare încredere. Departe de mine gândul de a pune la îndoială onorabilitatea celor care îmbracă uniforma militară, dar am trecut şi eu prin stagiul militar, iar amintirile de acolo nu îmi pot hrăni în niciun fel o atare încredere. Sigur, lucrurile s-au mai schimbat, armata e profesionistă, suntem în NATO, dar asta nu mai are legătură cu mine. Adică informaţiile mele despre armata de azi nu există. Şi la fel ca mine cred că sunt cei mai mulţi dintre români. Totuşi, încrederea în kaki e maximă. Probabil ideea de disciplină, rigoare militară, respectul pentru o ierarhie bine stabilită explică bună parte din fenomen. Într-o societate în care sistemul de valori e făcut ţăndări, în care ierarhiile sunt construite după criterii care scapă, de cele mai multe ori, logicii şi bunului simţ, fireşte că o instituţie precum armata, în care ordinea şi respectul faţă de ierarhie sunt esenţiale, impune respect.

Când vine vorba despre Biserică lucrurile sunt şi mai încurcate. Foarte mulţi români au un parapon pe popi – pe toţi sau pe unii. Cel puţin în zonele societăţii cu care am contact, patriarhul e departe de a se bucura de enorme moşii de respect- de încredere nici nu mai vorbim. Când mai vine vorba şi de catedrala Măgăoaia Neamului, totul devine şi mai zgomotos. Totuşi, Biserica se bucură de un enorm şi nesmintit respect. De ce? Pentru că, în percepţia ornitorincului, nu e foarte limpede unde începe şi unde se termină gardul acestei instituţii. Un lucru e clar pentru el: Biserica manageriază afacerile lui Dumnezeu. Iar cu Dumnezeu e preferabil să fii în relaţii bune, mai ales că şi în biblie ( pe care oricum au citit-o puţini) scrie că Ăl de Sus face crize când ăi de jos ( ăştia fără majuscule) nu au încredere în el sau îl scot pur şi simplu din pepeni. Raporturile cu Dumnezeu pot fi individuale, gimnastica spirituală a fiecăruia dintre noi poate fi organizată conform propriilor ţicneli, dar Biserica rămâne păstrătoare a două lucruri esenţiale: tradiţia şi morala. Probabil de aici şi puhoiul de încredere. Asta deşi, nu de puţine ori, felul în care reprezentanţii Bisericii se întâlnesc cu morala poate naşte ridicări din sprânceană. Iată, deci, că primele două instituţii în încrederea populară se pot bucura de simpatie independent de conduita/calitatea celor care le reprezintă.

Cetăţeanul nu are a-şi da nicicum cu părerea despre cei care populează aceste instituţii, despre felul în care sunt ocârmuite, dar le oferă camioane de încredere. Când vine însă vorba despre instituţiile care îl reprezintă, construite direct sau indirect pe baza propriului său vot, cetăţeanul român nu mai are încredere. În Parlament, Guvern, Preşedinţie. Românul are deci maximă încredere în cele asupra cărora nu are niciun control şi aproape deloc în cele împlinite de chiar votul, opţiunile sale. Vesel popor! Parlamentarii sunt percepuţi, cei mai mulţi, ca fiind leneşi, şpăgari, golani, curvari şi oricum mai vreţi. Deci canci încredere în Parlament. La fel şi cu Guvernul. Tot puturoşi, golani etc. sunt percepuţi ca fiind şi destul de mulţi popi. Dar încrederea în Biserică e în continuare maximă. Pentru că deasupra Bisericii se află abstract şi atotputernic Dumnezeu. Iar deasupra Guvernului, Parlamentului se află neputincios, tembel şi ridicol Statul român. Şi uneori ‘mnealui poporul.”

Marian Dorner

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular