PD Constanța: ”Radu Mazăre confiscă succesul Simonei Halep”

PD Constanța: ”Radu Mazăre confiscă succesul Simonei Halep” | pdlDecizia primarului Radu Mazăre de a propune acordarea titlului de cetăţean de onoare Simonei Halep este văzută de Organizaţia Constanţa a Partidului Democrat Liberal ca fiind o manevră de confiscare a succesului acesteia. Consilierii locali PDL au propus acordarea titlului de cetăţean de onoare încă de la începutul anului, însă Radu Mazăre a ignorat cu bună ştiinţă iniţiativa acestora. Proiectul de hotărâre propus de aleşii locali PDL a fost ignorat de primarul Constanţei care, ca prin minune, şi-a amintit de iniţiativă abia după ce sportiva constănţeană a ajuns în finala Roland Garros.
„Consilierii locali PDL au propus acordarea acestui titlu Simonei Halep încă din luna ianuarie a acestui an. Simona nu este doar constănţeancă, este româncă, a dus numele şi steagul ţării noastre pe cele mai înalte culmi, a readus ştirile pozitive despre ţara noastră în atenţia întregii lumi. Simona Halep merită să fie cetăţean de onoare al oraşului în care s-a născut şi a crescut, dar nu merită să fie tratată ca un subiect politic și de imagine așa cum procedează PSD. Propunând acum acest proiect, Radu Mazăre nu face altceva decât a făcut şeful său, Victor Ponta, confiscând victoriile sportivilor români şi lăudându-se cu ele ca şi cum ar fi victorii personale. PDL Constanţa refuză să intre în acest joc politic murdar. O apreciem pe Simona Halep pentru sportivul şi omul care a dovedit că este. Simona Halep merită tot respectul și trebuie ținuta departe de interesele politice de momente. Ea reprezintă pentru noi un ambasador al României.
Susţinem în continuare că sportivii de talia Simonei Halep sunt promotori ai valorilor Constanței, ai României însă dezaprobăm modul politicianist în care Radu Mazăre şi PSD tratează acest subiect. Ne delimităm de acest mod jalnic în care anumiți politicieni confiscă valorile României”, a declarat senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele Organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular