No menu items!
No menu items!

Portofele şi accesorii pentru păr contrafăcute, confiscate în Agigea

jucarii-confiscatePoliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu lucrătorii vamali, descoperind într-un container sosit în P.T.F. Constanţa Sud Agigea din China 410 portofele şi 7.780 articole reprezentând accesorii pentru păr, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 82.000 lei dacă ar fi originale.

În data de 11.06.2014, în jurul orei 10.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul P.T.F. Constanţa Sud Agigea, controlul unui container sosit din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în judeţul Ilfov.
În urma controlului au fost descoperite 410 portofele şi 7.780 accesorii pentru păr (coroniţe şi clame), susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 82.000 lei dacă ar fi originale.
Marfa care purta însemnele distinctive ale unor firme cunoscute a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali.
Poliţiştii de frontieră au întocmit administratorului societăţii comerciale, un cetăţean român, în vârstă de 44 ani, cu domiciliul în Bucureşti, dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular