A fost revoluție ieri în comuna Peștera. După ani de zile de frustrări, de rugăminți neascultate, de promisiuni neonorate, de abuzuri și nedreptăți asupra comunei, întreaga administrație locală a decis să profite de recenta portiță oferită chiar de PSD-iști, pentru a părăsi acest partid. Sunt 13 consilieri locali în comuna Peștera și începând de ieri, 11 consilieri PSD-iști și unul PNL-ist au înțeles că a face parte dintr-un partid nu-i ajută cu nimic, ba poate mai mult, îi obligă la compromisuri care nu aduc nimic benefic comunei. Singurul care a dat înapoi a fost consilierul PPDD, Tiberiu Preda, care s-a răzgândit cu 10 minute înainte de conferința de presă, amenințat de conducerea centrală a partidului.
Pagube de 1.5 milioane de euro la inundațiile din Peștera. PSD-ul s-a făcut că … plouă
În urmă cu un an, comuna Peștera a fost lovită de mai multe ori de inundații severe. Administrația locală a făcut atunci un apel disperat către structurile centrale ale partidului pe care-l reprezenta. Nu s-a întâmplat nimic. Promisiuni și iar promisiuni, dar cam atât. A fost momentul în care consilierii locali au înțeles că nu mai au pentru ce să reprezinte un partid. Trăiau și-așa de cinci ani cu resursele proprii, dar toată lumea a crezut că după asemenea catastrofe naturale, ceva se va mișca, dacă nu la Consiliul Județean, poate la Guvern. Nu s-a întâmplat nimic. ”Atunci ne-am gândit prima oară să părăsim acest partid și să ne despărțim de politică în general. Am fost mințiți de colegii noștri. Pe Mazăre nu l-am văzut niciodată, Nicușor Constantinescu a venit o dată în șase ani cu niște jucărioare pe care scria numele lui, senatorul Nicolae Moga e un om deosebit dar a zis că nu ne poate ajuta, Felix Stroe a fost singurul care a încercat, dar nu a reușit să ne ajute. Totul a culminat cu ședința de acum, de vineri, când noul președinte, Cristinel Dragomir, a alocat fonduri tuturor, exceptând comuna Peștera. Așa că ne-am decis să facem politică pentru oameni, nu pentru un partid care-și aduce aminte de noi doar înaintea campaniilor electorale. Ne-au trimis de curând adeziuni, să mergem să ajutăm pentru votarea lui Victor Ponta. Păi cum să mă duc eu la om să-i spun să voteze cu PSD-ul, când partidul ăsta nu a făcut niciodată, nimic, pentru el?”, a declarat viceprimarul Tudorel Grosu.
Drumul către Ivrinezu, pericol pentru copiii comunei
Și reproșurile au continuat. De șase ani de zile, drumul care leagă satul Peștera de satele Ivrinezu mic și Ivrinezu Mare, e distrus în proporție de 80 %. E drumul pe care copiii vin la școală în fiecare zi, dar asta nu pare să-i fi impresionat pe Mazăre și ai lui. Datorită stării precare a drumului, faci opt kilometri în 40 de minute, fiind astfel nevoie de 7-8 curse pe zi pentru a transporta toți copiii. Tot datorită drumului, mașina se strică des, fiind nevoie de reparații periodice pentru a o putea folosi. Viceprimarul Tudorel Grosu spune că a făcut apeluri peste apeluri, alături de primarul Valentin Vrabie, apelând chiar la măsuri disperate. ”Când am reușit să-i aduc pe parlamentari în comună, cu anumite ocazii, i-am suit în microbuz și i-am plimbat pe drumul respectiv, că poate văd și alocă fonduri ca să-l reparăm. Nu s-a schimbat nimic”, spune Tudorel Grosu.
Impresionantă a fost și poziția Corneliei Ștefanescu. Această doamnă este de 20 de ani membru PSD. Are patru mandate de consilier local la activ și este omul care a insistat ca Valentin Vrabie să candideze pentru funcția de primar. Când un om cu un asemenea CV politic decide să renunțe complet la partidul din care a făcut parte înțelegi că lucrurile sunt cu adevărat grave, nu doar propagandă.
”Ne-am sacrificat enorm. Am adus bani de acasă în nenumărate rânduri. Ne-am descurcat de fiecare dată cu banii de la buget pentru că nimeni din conducerea centrală nu a dorit să ne asculte. Ei nu vorbesc cu noi, ei ne trimit doar firme cu dedicații și hârtii prin care ne învață cum să spunem lumii să voteze cu ei. Nu se mai poate așa. E timpul să renunțăm la politică și să ne concentrăm pe ceea ce vor oamenii și mă bucur că ei sunt cu noi și ne susțin în decizia pe care am luat-o.”, a declarat Cornelia Ștefănescu.
Valentin Vrabie: ”Am să merg din casă în casă pentru a le spune oamenilor că vreau să-i salvez de la măcelul politicienilor”
Primarul Valentin Vrabie, independent și el de ceva vreme, este mai mult ca sigur artizanul din umbră al revoltei de ieri. De altfel, dacă ai ocazia să petreci câteva ore în comună, devine vizibil că primarul, viceprimarul, consilierii locali, sunt o mare familie, care-și petrec mai tot timpul împreună. Aleargă, se plimbă cu bicicletele, ajută oamenii la muncile câmpului și fac din administrarea comunei o pasiune, care i-a transformat într-o echipă incredibil de strânsă. ”Politicianul nu trebuie lăsat în comunitate. Administrator trebuie să fie cetățeanul, nu omul politic, pentru că el te îndeamnă doar la furturi și nereguli. Sper ca și în alte comune să se preia acest model. Oricum, am de gând ca în viitor să mă duc din casă în casă, în tot județul, pentru a le spune oamenilor că există cineva care vrea să-i salveze de la măcelul ăsta.”, ne-a declarat Valentin Vrabie, care se anunță astfel ca un candidat redutabil pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. (Dorian Hapurnea)
[…] Ziua Independenței la Peștera. PSD-ul scos din comună. ”Acest partid ne-a mințit” […]