Conflict deschis între Valentin Vrabie și Marian Vasiliev?

În cursul zilei de ieri, primarul din Peștera, Valentin Vrabie, lansa un apel la responsabilitate, cerând parlamentarilor care au beneficiat de voturile din comuna pe care o administrează, să voteze o eventuală moțiune care ar duce la schimbarea guvernului Ponta. Apelul făcut de edilul din Peștera nu a rămas fără reacții, unul dintre cei menționați de primar, senatorul UNPR, Marian Vasiliev, reacționând într-o postare pe facebook.

Dialogul dintre cei doi, purtat pe facebook, a arătat de ambele părți două atitudini pe care le cunoaștem deja. Într-o parte, primarul Valentin Vrabie, independentul dezamăgit de politicieni iar în cealaltă parte, senatorul UNPR, Marian Vasilev, care și-a scuzat lipsa de activitate prin argumente subțiri de genul ”n-am fost sunat”, ”am primit puține voturi în comuna dumneavoastră” sau ”probabil că ați fost învățat să atacați”.

Vă prezentăm întregul dialog și vă lăsăm totodată să meditați, atent, la alegerile parlamentare ce vor urma și cui veți oferi votul dumneavoastră.

Marian Vasiliev: Domnule primar, daca tot m-ati mentionat public, va raspund la fel. In primul rand nu mi se pare corect sa va adresati printr-o scrisoare deschisa, in contextul in care nu mi-ati dat niciodata un apel telefonic. V-am vazut intr-o seara la LItoral TV(si imi pare rau ca nu am intervenit!), in care spuneati “am sunat un parlamentar si mi-a reprosat ca e tarziu si l-am deranjat. Astia sunt parlamentarii nostri.” Cine este acel parlamentar??? Folositi nume si prenume, domnule primar, nu generalizati! Va amintesc ca am fost la dvs la Pestera de cel putin 4 ori de cand sunt senator. Ne-am vazut si in alte situatii…Si mi-ar placea sa ” pun umarul” daca mi-ati solicita asta. Nu uitati ca sunt singurul parlamentar constantean care a fost primar!!! Iar pentru primari am un respect deosebit! Pentru buna informare publica, va informez( asa cum am mai facut-o!), ca va stau la dispozitie oricand veti avea nevoie de sprijinul meu. Iar eu nu voi fi niciodata parlamentarul care nu va raspunde la telefon! Acestea fiind zise, va asigur de toata consideratia mea. Toate cele bune!

Valentin Vrabie Domnule senator Marian Vasiliev, din momentul in care am decis sa candidez pentru functia de primar, am fost convins ca binele cetatenilor pe care ii reprezinti trebuie sa te calauzeasca in toata activitatea desfasurata. Chiar credeam ca voi reusi sa-i constientizez pe politicienii care ne reprezinta ca se duc in Parlament ca sa rezolve problemele comunitatilor care i-au ales. Din pacate am constatat dupa foarte putin timp ca lucrurile nu stau chiar asa.. Politicienii isi vad doar interesul si ne bat la usa doar cand au nevoie de voturi…. Unde ati fost dumneavoastra in vara anului 2013 cand comuna Pestera s-a confruntat cu inundatii care au produs pagube de peste un milion de euro? Ce ati facut in calitate de senator atunci cand guvernul Ponta a omorat investitorii din domeniul eolian, care ar fi scos din moarte clinica intregul judet? Ce masuri ati luat după ce guvernul Ponta a tăiat deconturile acordate elevilor care fac naveta pentru a învăţa în oraşele învecinate? Unde sunteti acum cand bugetele comunelor au fost diminuate cu peste 40%? La PPDD, la UNPR… chiar nu mai conteaza… Poate va intoarceti totusi la cetatenii care v-au votat…. Spuneti ca ati venit de patru ori in comuna Pestera… intr-un mandat de senator…. poate ar fi trebuit sa veniti de patru ori pe an… si tot ar fi fost putin domnule senator!!! Si da ma adresez public tuturor politicienilor pentru ca nu am nimic de ascuns… discutiile de complezenta purtate in birouri nu ne-au ajutat cu nimic pana acum… Haideti sa mai facem si treaba! Acestea fiind zise, va asigur de toata consideratia mea.

Marian Vasiliev Continuati cu afirmatiile populiste si va inteleg. Nu ati trimis niciodata scrisori deschise, pana cand ati afirmat ca veti candida la presedintia Consiliului Judetean Constanta. Poate ca asa ati fost sfatuit. Sa atacati ca asa veti ajunge presedinte. Eu nu atac pe nimeni. Am alta structura. Cat priveste” batutul pe la usi la 4 ani dupa voturi”, va amintesc ca eu am obtinut la Pestera 17%, iar candidatul USL 70%. Deci nu pe mine m-ati sprijinit…. Si cu aceasta, va propun sa ne oprim din dialogul public, pentru ca nici eu si sunt sigur ca nici dumneavoastra, nu avem timp de discutii sterile pe facebook. Mult succes!

Valentin Vrabie Domnule senator Marian Vasiliev in primul rand intentia nu este de a ataca pe cineva. As fi vrut sa intelegeti ca este timpul pentru o clasa politica orientata spre cetateni si nu spre interesul personal sau de grup. Daca dumneavoastra percepeti ceea ce spun ca fiind afirmatii populiste sau realitatea crunta, ca pe un mod de a ataca pe cineva atunci ….. Si vocal am fost intotdeauna nu doar de cand mi-am exprimat intentia de a candida la presedintia CJC… pentru ca a spune lucrurilor pe nume este esential pentru o societate libera si democratica… Sa aveti o zi buna in continuare!

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular