Mihai Petre nu uită și nu iartă: ”Un an de la anexarea Crimeei”

Președintele Asociației M10 Constanța, Mihai Petre, a depus ieri un memoriu-remember de protest la sediul Consulatului General al Federației Ruse din Constanța dar și un mesaj de solidaritate adresat tătarilor din Crimeea, prin intermediul Uniunii Democrate a Turco-Tătarilor Musulmani din România. Îl redăm integral.

Astăzi, 21 martie 2015, se împlinește un an de la legiferarea, de către autoritățile de la Moscova, a unui grav abuz – anexarea Crimeei de către Federația Rusă.

Pe 21 martie 2014, în pofida protestelor UE, G7, OSCE, NATO și ONU, precum și a prevederilor Memorandumului de la Budapesta din anul 1994, Consiliul Federației Ruse a adoptat acordul „interstatal” cu privire la primirea Republicii Crimeea în Federația Rusă iar președintele Vladimir Putin a semnat legea de ratificare a acordului de alipire a Crimeei, precum și legea constituțională federală cu privire la procedura de integrare a Crimeei și Sevastopolului în Federația Rusă.

În urmă cu un an, întreaga lume a privit stupefiată cum autoritățile ruse au încercat să îmbrace într-o formă legală, cu o profundă notă de festivism, violarea granițelor unui stat suveran și anexarea unei părți din cadrul acestuia. Numai că, abuzul a fost, este și va rămâne un abuz.

Constatăm cu tristețe și îngrijorare că, în secolul XXI, când pacea, armonia și buna înțelegere între state reprezintă cheia evoluției pozitive a omenirii, mai există abordări ce țin fie de perioada domniei lui Petru cel Mare, fie de cea a regimului comunist sovietic expansionist.

Excelența voastră,

Vremea țarului Petru cel Mare a trecut, Testamentul său este doar un document de studiat în cartea de istorie și nu de aplicat în prezent, perioada comunistă trezește doar amintiri triste. Prezentul trebuie să fie al păcii, al libertății, al bunei înțelegeri între oameni, al respectului și colaborării între state, indiferent de mărimea și de importanța acestora.

Astăzi, pe 21 martie 2015, vă reamintim că în urmă cu un an de zile, ceea ce președintele Vladimir Putin considera că este o întoarcere a acasă (a Crimeei), noi, M10 Constanța, alături de peste 100 de state care au adoptat Rezoluția 68/262 a Adunării Generale a Națiunilor Unite, considerăm și astăzi că este un abuz grav, o violare a integrității teritoriale a Ucrainei, o anexare nelegitimă, precum și un atentat la pacea și stabilitatea în spațiul european și, de ce nu, al întregii omeniri.

Pe această cale, ne exprimăm sincera speranță ca Federația Rusă să înțeleagă că nu forța și războiul sunt soluțiile pentru o lume bună și pașnică, ci buna înțelegere și pacea.

Mihai Petre 

Președinte Asociația M10 Constanța 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular