Ei sunt candidații PNL/PD pentru Primărie și Consiliul Județean

Anunțul primarului în funcție, Radu Mazăre, legat de o eventuală demisie și declinul evident al președintelui CJC, Nicușor Constantinescu, a pus pe jar conducerea PNL-ului din Constanța, care s-a văzut nevoită să-și desemneze rapid reprezentanții ce urmează să intre în cursa electorală pentru cele două funcții de conducere din administrația constănțeană. Conform protocolului, fiecare dintre cele două partide ce se află în proces de fuziune, și-a stabilit câte un candidat, ce va intra într-o cursă internă, urmând ca apoi, sondajele de opinie să stabilească cine este candidatul unic al PNL-ului. Tot protocolul spune că indiferent cine va fi cel care va candida, partenerii de fuziune vor fi obligați să-l susțină și să pună umărul la victorie, dar, cunoscând ițele politicii locale, există dubii reale că acest lucru se va întâmpla. Să vedem totuși cine sunt candidații desemnați de cele două partide.

La Primăria Constanța, Robert Boroianu (PNL) vs Iustin Fabian Roman (PDL)

descărcare (3)
Iustin Fabian Roman și Robert Boroianu

Numele lui Robert Boroianu nu mai e de mult o surpriză. Patronul firmei Gepeto a fost așezat încă de acum șase luni pe funcția de președinte al tinerilor liberali din Constanța, tocmai pentru ca din această postură să fie catapultat în cea de candidat la Primăria Constanța. Robert Boroianu este fiul lui Radu Moroianu, un mason de rang înalt, lider important al liberalilor și mai nou fondator al noului partid Liberal Reformator, alături de Călin Popescu Tăriceanu. Firma lui Robert Boroianu, care deține și funcția de director al TransElectrica, a fost beneficiara mai multor contracte cu Consiliul Județean Constanța, în perioada în care USL-ul funcționa de minune la malul mării. Iustin Fabian Roman, consilier local, a fost nominalizat de curând și el pentru a-l înfrunta pe Boroianu în cursa internă a partidului. Despre el, ziarul Info Sud Est nota în urmă cu un an că ”este administratorul firme-lor SC NOBLESS DESIGN SRL și SC GAMARO BLACK SEA SRL (valoarea totală a părților sociale este de 15.926.980 RON), dar și asociat la SC RABOTA SRL și SC MOBEXPO PROD SRL. Deține opt loturi de teren intravilan în Constanța, Ovidiu, Cumpăna și Costinești, ce însumează 2.740 mp, două apartamente de 60 mp și trei case de locuit, de 96 mp, 119 mp, res-pectiv 223 mp, dar și o casă de vacanță de 99 mp. Are conturi bancare de 437.000 RON și aproape 16.000 euro. Iustin Fabian a împrumutat firma SC GAMARO CONSTRUCT SRL cu suma de 529.336 RON. La capitolul venituri, consilierul PDL se poate lăuda în 2012 cu un salariu de director al SC GAMARO CONSTRUCT SRL de 5.858 RON și o indemnizație de consilier local de 2.908 RON. A mai obținut venituri de 24.420 RON din chirii, 7.786 RON din dobândă bancară, 38.050 euro din vânzarea unui imobil și a unor terenuri în Cumpăna dar și 9.000 euro din închirierea unor camere în timpul sezonului estival.” Oricare va fi numele candidatului PNL, devine evident că vom avea parte de un afacerist bogat, care va avea de răspuns la multe întrebări, în cursul campaniei electorale și nu numai.

Septimiu Bourceanu versus George Măndilă, la Consiliul Județean?

descărcare (1)
Septimiu Bourceanu și George Măndilă

Surse din cadrul PNL ne-au confirmat faptul că Septimiu Bourceanu va intra în cursa internă pentru o eventuală candidatură la funcția de președinte al CJC. Bourceanu este în primul rând finul liderului PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, acesta fiind de-a lungul timpului un criteriu important pentru a urca în ierarhia organizației de partid, formată eminamente din fii și fini. Finul deputatului Dragomir a beneficiat și el de funcții importante în perioada USL, fiind chiar director general al societăților de stat MAMAIA S.A. și Litoral S.A. Septimiu Bourceanu a fost de asemenea și director al Sanatoriului Balneral Techirghiol, acolo unde rezultatele sale au fost unele recunoscute unanim ca fiind excepționale. Gheorghe Măndilă a ajuns în Partidul Democrat după ce a condus o bună perioadă organizația partidului lui Gigi Becali, la malul mării. Conform celei mai recente declarații de avere, Măndilă e sărac lipit, având mai multe datorii decât venituri. Este liderul democraților în Consiliul Județean Constanța, postură care l-a avantajat probabil în dorința sa de a ocupa funcția de președinte al CJC. Menționăm că această candidatură este singura care nu a fost confirmată de echipa de conducere a PDL.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular