Mihai Petre, atac dur la PNL: ”Mimează opoziția, USL trăiește”

Adoptarea legii pensiilor speciale pentru parlamentari este una dintre cele mai elocvente forme de manifestare a disprețului clasei politice față de românul de rând.

Coaliția, care se agață de guvernare, a demonstrat că procesul în sine al guvernării nu are niciun fel de legătură cu România și cu cetățeanul, ci numai cu protejarea și conservarea unor privilegii personale de moment, dar și de viitor. Toți parlamentarii, indiferent de nume și partid, care au votat acest proiect legislativ, sunt o rușine pentru Parlament și pentru națiunea română. Aceștia reprezintă modelul de parazit al societății care urmărește să-și pună la adăpost lipsa de caracter, incompetența profesională și realizările inexistente în viața de zi cu zi, printr-o pensie imorală. Este inadmisibil ca un parlamentar, pentru patru ani de făcut nimic pentru români, să fie recompensat cu o pensie de 1.500 lei, în timp ce un român simplu, după minimum 35 de ani de muncă adevărată, să aibă o pensie mai mică.

Dacă de la Coaliția de guvernare nu ne putem aștepta decât la măsuri de protecție în fața justiției și de creștere a veniturilor personale, din păcate, nici PNL, prin vocea Alinei Gorghiu, nu este prea departe de categoria de partid retrograd și interesat numai de privilegiile membrilor săi. Declarația co-președintelui PNL, potrivit căreia “nu am reușit să găsim argumente care să poată să ne ajute să promovăm o sesizare la Curtea Constituțională și nici nu o să facem exercițiul acesta de dragul de  a-l face știind că se pierde la CCR, se va respinge o asemenea sesizare” este echivalentul unei spălări pe mâini, ba chiar al unei înțelegeri tacite între PSD și PNL, de genul: “adoptați voi legea pensiilor speciale, n-o atacăm la CCR pentru că, și noi, ne vom bucura de efectele ei”.

Dacă mergem pe această logică fracturată, PNL nu ar mai trebui să depună nicio moțiune de cenzură întrucât deznodământul este predictibil. În plus, nu trebuie exclusă varianta unui “quid pro quo” viitor între PNL și PSD iar liberalii să întoarcă acest serviciu făcut propriilor parlamentari, de colegii social-democrați.

Indiferent de cât de mult se străduiește PNL să mimeze opoziția, este evident că “USL trăiește”.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular