Partidul România Unită susține modificarea Constituției. ”Familia trebuie meționată ca formată din bărbat și femeie”

Partidul România Unită susține modificarea Constituției pentru a preveni orice încercare de deturnare a sensului familiei creștine și crede că stipularea, în Legea fundamentală, a faptului că familia este formată din bărbat și femeie, reprezintă un demers firesc și necesar.

În condițiile în care se încearcă, din afara țării, sprijinirea demersurilor de anulare a relațiilor firești dintre bărbat și femeie și de oficializare a înstrăinării poporului român de obiceiurile sale creștine, strângerea de semnături pentru protejarea familiei prin Constituție reprezintă ultimul bastion al normalității.

Inventarea de parteneriate care nu au nicio legătură cu sensul creștin și moral al familiei trebuie oprită din fașă și, în acest sens, demersul ONG-urilor creștine și al reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române care s-au implicat în strângerea de semnături pentru protejarea, prin Constituție, a viitorului familiei și al națiunii române, trebuie apreciat și sprijinit.

Partidul România Unită se declară partenerul politic al demersului de a modifica textul din Constituție referitor la familie în sensul stipulării că familia este formată din bărbat și femeie și consideră că România nu trebuie să accepte cu niciun chip îndemnurile ambasadelor străine sau lobby-ul homosexual de la Bruxelles sau de la Washington care face presiuni pentru a ne înstrăina de propriile tradiții și de morala creștină.

Deputat Bogdan Diaconu

Președintele Partidului România Unită

Badragan Dumitru

Președinte filiala județeană Constanța

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular