Planetele Jupiter, Marte, Saturn, Venus și Mercur pot fi văzute cu telescopul Observatorului Astronomic din Constanța

Ocazie unică pentru cei care sunt interesați de studierea planetelor din sistemul nostru solar. Observatorul Astronomic din Constanța este deschis în weekend de la ora 5.45, iar intrarea este gratuită. Specialiștii spun că aceasta este cea mai bună oră pentru observarea a cinci planete până pe 20 februarie.
Ștefan Costache, coordonatorul Observatorului Astronomic de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii recomandă amatorilor de aventuri astronomice să își ia la ei haine groase (temperatura va fi de -12 grade Celsius) și un termos cu ceai sau cafea.
“E posibil să prindem și luna plină duminică dimineață. Prima dată vom vedea Jupiter, apoi apare Marte. După aceea răsar Saturn, Venus și Mercur. Noi am pregătit un telescop și fiecare vizitator va putea petrece până la 5 minute pentru a observa planetele. Dacă avem mai mulți oaspeți mai scoatem încă două telescoape”, a declarat Ștefan Costache pentru Constanța NEWS.
Specialiștii au ajuns al concluzia că pentru o lună de acum înainte constănțenii au cea mai mare vizibilitate pentru un număr atât de mare de planete. Poziția pământului asigură vizibilitatea de la ora 5.45 a celor cinci corpuri cerești.
Cei interesați pot să discute cu coordonatorul Observatorului Astronomic Constanța, Ștefan Costache, la telefon 0766.436.310.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular