Marian Odor, candidat PNL la Primăria Medgidia îi răspunde lui Vasile Blaga: ”Voi demisiona”

În cursul serii de ieri, cu ocazia prezenței la Constanța, liderii PNL au fost chestionați de jurnaliști în legătură cu problema candidaților liberali care au ales să se suspende din funcțiile deținute în Direcția Generalăa Finanțelor Publice înainte de campania electorală în ciuda faptului că mult mai corect ar fi fost să demisioneze.

Copreședintele PNL, Vasile Blaga, s-a arătat foarte deranjat de această situație, declarând pe un ton foarte virulent că nu admite o asemenea ipoteză. ”Nu poți fi cu fundul în două luntre. Vrei să fii om politic, îți dai demisia”, a tunat liderul PNL.

Luând act de această poziție, l-am contactat pe candidatul PNL pentru Primăria Medgidia, actualmente șef suspendat din funcție al Administrației Financiare din localitate, pentru a-l întreba dacă va urma sfatul liderului de partid. ”Dacă așa a spus, voi demisiona la începutul campaniei, deși mi-ar plăcea să fac cumva să rămân măcar un simplu funcționar acolo, pentru că după 35 de ani de muncă, merit să ies la pensie din acea postură. Dar da, dacă așa stau lucrurile, voi demisiona din toate funcțiile de conducere”, ne-a declarat Marian Odor. 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular