Decebal Făgădău, din ce în ce mai arogant. Tudorel Chesoi luat la mișto pentru că insistă să fie activ în Consiliul Local

Decebal Făgădău este și a fost mereu un tip arogant. Exagerat de arogant. Dar parcă modul în care se comportă în ultima vreme a devenit insuportabil. Copleșit probabil de corul de lingușitori din jurul său, a pierdut contactul cu realitatea. Nu doar că viceprimarul insistă să vorbească laudativ despre o listă de consilieri în care și-au păstrat locurile călduțe cei mai importanți prieteni ai lui Radu Mazăre, sperând că ne ia ochii cu două, trei nume noi, dar, mai nou, a început să ia la mișto pe oricine își permite să ridice obiecții la activitatea Consiliului Local Constanța.

Tudorel Chesoi, spre exemplu, este SINGURUL consilier local din ultimii patru ani, care a depus proiecte de hotărâre, interesante și eficiente, benefice pentru constănțeni. A cerut bani pentru școli, a cerut băncuțe pentru pensionari, a cerut taxe mai mici și libertatea de a te debranșa de la RADET oricând ai chef și multe altele. Și cum credeți că i-a răspuns Decebal Făgădău, ieri, când în plenul ședinței Chesoi a vrut să știe în ce stadiu se află proiectele sale? ”Du-te și mai învață administrație …”. Fără explicații, fără a încerca să îndrume singurul om interesat de ceea ce se întâmpla în sală, într-o mare de oameni care nici măcar nu ridicau mâna pentru a-și exprima votul, plictisiți peste măsură de ședință.

Întrebarea e simplă, dacă acum, când Făgădău e doar virtual câștigător, pe baza unor sondaje de opinie, se comportă ca un dictator arogant care trimite la plimbare pe oricine îi tulbură delirul, ce se va întâmpla după ce câștigă? Vom avea patru ani grei.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular