No menu items!
No menu items!

Ziua Educației, prilej de bune practici la Școala ”Gheorghe Țițeica”

Data de 5 octombrie este, în fiecare an, prilej de sărbătoare atât pentru elevi, cât și pentru dascălii lor, profesori și învățăcei bucurându-se împreună cu ocazia Zilei Internaționale a Educației. Anul acesta, cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale ”Gheorghe Țițeica” din  Constanța și-au fixat trei obiective majore pentru acest eveniment : transformarea elevilor în exploratori pentru o zi, creșterea coeziunii între școlarii nivelului gimnazial și cei din primar, implicarea membrilor comunității locale în activitățile instituției de învățământ constănțene.

Încă de la primele ore ale dimineții, învățătorii și diriginții care au hotărât să devină împreună cu elevii exploratori ai orașului ori ai regiunii au pornit în excursii. Printre obiectivele pe care le-au vizat aceștia, le amintim mai întâi pe cele de pe plan local : Complexul Muzeal de Științele Naturii, Muzeul Național de Istorie și Arheologie, Muzeul de Artă, Marea Moschee, Mozaicul Roman. Curiozitatea și dorința de a face activități cât mai diverse i-au împins însă și dincolo de limita bătrânului Tomis, până la herghelia de la Mangalia, invadată de prichindeii claselor pregătitoare, ori până la București, unde Casa Experimntelor și-a deschis porțile pentru aproximativ 100 de elevi ai amintitei școli tomitane.

În altă ordine de idei, s-au demarat astăzi în Școala ”Gheorghe Țițeica” primele acțiuni menite să creeze o coeziune de grup mai mare între elevii ciclului primar și cei ai gimnaziului. Astfel, câțiva elevi ai clasei a VIII-a A au confecționat instrumente muzicale împreună cu școlarii clasei a III-a B și apoi au început o distracție zgomotoasă și liberă, care a făcut să dispară parcă orice graniță de vârstă dintre copii. Cei mari au uitat de grijile unui an cu examene și presiuni de tot felul și au făcut gestul cel mai firesc pentru niște copii : s-au jucat, fiind în același timp și dascăli pentru colegii lor mai mici. Tot în spiritul creării unei legături adevărate între membrii comunității școlare, elevii clasei pregătitoare B au elaborat o carte colectivă, ”Alba-ca-zăpada” în imagini, derulând, de fapt, și prima lor activitate într-o bibliotecă, cea a școlii.

În sfârșit, pentru preșcolarii de la Grădinița nr. 17 ”Hansel și Gretel”, structură a Școlii ”Gheorghe Țițeica”, ziua de miercuri a fost una inedită. Ei au desfășurat o activitate în care s-au implicat părinții lor și doctorul Daniela Hapiuc, ca o prelungire a temei discutate în ultimele zile la grădiniță, ”Corpul omenesc”. Adulții au luat loc pe scăunelele piticilor și au pătruns cu ochi de copil în tainele microuniversului uman, după care au creat o lume de culori alături de fiii și fiicele lor pictând, mai puțin convențional, cu degetele și palmele.

Directorul școlii constănțene, Sorin Cernăianu, a declarat : ”Am optat pentru o zi cu activități educative diferite de orele de curs pentru a reaminti tuturor că educația nu începe și nu se termină la poarta școlii, nu se limitează la sala de clasă. Ea este un demers care presupune coroborarea eforturilor familiilor și tuturor membrilor comunității. Dorim să implicăm din ce în ce mai mult părinții în activitățile educative ale școlii pentru a stimula creșterea respectului pentru această instituție, mai ales că tema Zilei Mondiale a Educației este, anul acesta,  ”Să-i prețuim pe profesori, să le îmbunătățim statutul !”

 

 

Consilier de imagine, prof. Veronica Hagi

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular