Luni, la Observatorul Astronomic, vedeta este Super Luna

Peste numai două zile putem admira un fenomen astronomic pe care îl putem vedea de numai câteva ori în viață, dacă avem noroc și trăim mult: Super Luna. Acesta apare când luna se află în punctul cel mai apropiat de orbita Pământului.
Luna plină a lunii octombrie a fost pe data de 16. Următoarea super lună va atinge punctul de intensitate maximă pe data de 14 noiembrie, când sărbătorim și Ziua Dobrogei. Este a doua din cele trei super luni pline consecutive ale anului 2016.
Această lună plină, pe lângă faptul că va fi cel mai aproape de Pământ și cea mai luminoasă, va fi de asemeni cea mai mare din 1948 încoace. Luna plină nu va mai ajunge atât de aproape de Pământ până pe 25 noiembrie 2034, potrivit experților de la NASA.
Luna plină are loc în fiecare lună, când Soarele, Pământul și Luna se aliniază, cu Luna într-o parte a Pământului, opusă Soarelui. Termenul de Super Lună este folosit pentru a descrie luna plină aflată la perigeu – punctul în care luna e află cel mai aproape de Pământ, ceea ce face să pară cu 14% mai mare și cu 30% mai strălucitoare pe cer, spun oficialii de la NASA.
Super Luna poate fi admirată la Observatorul Astronomic de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, pe 14 noiembrie. Programul începe la ora 19.00, cu o proiecţie 3D.
Pentru observațiile astronomice prețurile sunt 5 pentru copil și 10 adult. Pentru proiecțiile 3D prețurile sunt similare.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular