Zilele Teatrului de Stat Constanţa – 65 de ani de la înfiinţare sărbătoriţi cu spectacole gratuite şi o Gală festivă

Anul 2016 nu putea trece fără ca Teatrul de Stat Constanţa (TSC), o instituţie de cultură tot mai iubită de public, să marcheze festiv împlinirea a 65 de ani de la înfiinţare. Aşadar urmează o serie de spectacole gratuite şi GALA ANIVERSARĂ.

În anul 1951 se juca prima premieră, „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, la sala Elpis, singura din oraş pe atunci.

De-a lungul celor 65 de ani, teatrul nostru, care a purtat mai multe denumiri, dar şi-a conservat identitatea, a avut şi are mari actori, mari regizori, a montat piese ale unor mari dramaturgi români şi străini şi se poate lăuda, până în ziua de azi, cu numeroase premiere pe ţară, adică spectacole ce au văzut lumina scenei româneşti pentru prima dată la Constanţa: „Vilegiatura” şi „Nora şi soacra” de Goldoni, „Noaptea iguanei” de Tennessee Williams, „Nu va fi război în Troia” de Jean Giraudoux, „Diavolul la Boston” de Lion Feuchtwanger, „Operă pentru viitorii dictatori” de Andonis Doriadis sau spectacole ce se joacă în prezent, ca „Şobolanul rege” de Matei Vişniec şi „Uciderea lui Gonzago” de Nedialko Iordanov.

Istoricul teatrului constănţean, în detaliu, poate fi consultat pe site-ul instituţiei, aici.

Începând de miercuri, 23 noiembrie, în fiecare seară, de la ora 18.00, constănţenii sunt aşteptaţi la spectacole cu intrarea liberă, în limita locurilor disponibile. Precizăm că, pentru menţinerea ordinii, spectatorii vor trece pe la casa de bilete pentru a ridica tichete gratuite cu locuri.

Miercuri, 23 noiembrie, ora 18.00: „Cea mai frumoasă soţie”, de Eugène Labiche, ultima premieră a TSC;

Joi, 24 noiembrie, ora 18.00: „Titanic Vals”, celebra capodperă a lui Tudor Muşatescu;

Vineri, 25 noiembrie, ora 18.00: „Ursul”, o farsă de A.P. Cehov, premieră de succes a acestei stagiuni;

Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 18.00: „Şobolanul rege”, piesa celui mai jucat romancier român contemporan, Matei Vişniec.

La aceste spectacole şi-au anunţat prezenţa trei regizori, din trei ţări diferite, care au intenţia să monteze spectacole la TSC şi vor să cunoască trupa teatrului. Cei trei sunt Zoltan Shapira din Suedia, Yannis Margaritis din Greciaşi Victor Quezada, directorul companiei teatrale Umbral din Paris, care a montat mai multe piese de Matei Vişniec. Lor li se alătură, tot în cursul săptămânii viitoare, directorul general şi directorul artistic al Teatrului Espace Roseau din Avignon, Jean Claude Broche şi Marie France Broche, veniţi să vizioneze „Şobolanul rege”, în perspectiva reprezentaţiilor din cadrul Festivalului de la Avignon de anul viitor.

GALA ANIVERSARĂ se va desfăşura duminică, 27 noiembrie, de la ora 17.00. Fanfara regiei de apă a judeţului va cânta, pentru început, în faţa teatrului, marcând tumultuos momentul aniversar.

Festivitatea va începe cu momentul dezvelirii bustului celui care a pus piatra de temelie a teatrului şi a donat această clădire, constănţeanul de origine greacă Demostene Tranulis. Un gest natural de recunoştinţă ce urmează după montarea, anul trecut, a plăcii comemorative dedicate acestui Mecena al teatrului.

În continuare, criticul de artă Doina Păuleanu va prezenta expoziţia din foaierul teatrului, realizată pentru această ocazie de Filiala Constanţa a Uniunii Artiştilor Plastici din România, în parteneriat cu TSC. Expoziţia celor 17 pictori va putea fi admirată, începând din 23 noiembrie, de toţi constănţenii care vor dori să onoreze invitaţia la spectacolele cu intrare liberă.

Spectacolul de gală va prilejui momente emoţionante atât pentru cei ce vor urca pe scenă – toţi artiştii sau tehnicienii ce au contribuit vreodată la actul cultural al acestei instituţii, se află în viaţă şi au putut să răspundă invitaţiei noastre – cât şi pentru cei ce vor privi din sală, fiind legaţi într-un fel sau altul, dar mai ales prin amintiri plăcute, de istoria teatrului. Oficialităţile municipiului şi judeţului Constanţa sunt invitate să participe la acest frumos eveniment aniversar.

Proiecţii ale unor imagini din spectacole trecute, rememorări, declaraţii de iubire, declaraţii de recunoştinţă ale actorilor, regizorilor, dramaturgilor, compozitorilor, coregrafilor, dirijorilor, scenografilor, directorilor vor fi întrerupte doar de momentele artistice susţinute de  Corneliu Stroe & Blue Jazz Band, trupa de jazz avand in componenta: cunoscutul baterist Corneliu Stroe, el însuşi vechi colaborator al TSC, Raluca Stoica– voce, Roxana Stroe – chitara,voce, Catalin Rasvan – chitara,bass, Lucian Seuleanu – saxofon  şi Constanţa Brass Band, grup format din muzicieni ai Operei din Constanţa.

Balkanamera, trupa ce îi are în componenţă, alături de Corneliu Stroe, pe fiica sa, Roxana Stroe, pe Cătălin Răsvan şi Mircea Cazan îl va avea ca invitat pe Lucian Săuleanu, iar Roxana Stroe va cânta în duet cu Raluca Stoica.

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular