Dacă sărbătoarea Sfântului Nicolae nu ar mai fi doar o goană exagerată prin magazine după mereu prea multe dulciuri? Dacă spiritul protectorului copiilor nu ar mai fi imobilizat între opțiuni de cadouri, mai mult sau mai puțin scumpe, ce nu au însă nimic de-a face cu semnificația religioasă a evenimentului? Iată două din întrebările retorice care au dus marți, 6 decembrie, la punerea în scenă de către Adela Marin, profesor pentru învățământul primar la Școala ”Gheorghe Țițeica”, a unui moment…altfel dedicat Moșului Nicolae.
Activitatea a debutat la biblioteca școlii unde, sub îndrumarea Ancăi Moșoiu, bibliotecara instituției, micuții clasei pregătitoare C, ”Garofițele violet”, au ascultat scurte povestiri despre Moș Nicolae și au învățat un colind dedicat acestuia. A urmat descoperirea sălii de clasă devenită un tărâm de poveste prin decorarea acesteia cu brăduțul magic alcătuit din formele mânuțelor copiilor decupate din hârtie colorată, dar și cu alte ornamente specifice sezonului invernal.
După ce au aflat ”Legenda bradului”, povestită de Anca Moșoiu, și simbolul împodobirii bradului, narat de Doina Panaitov, secretarul școlii, școlarii au rămas uimiți când au fost înștiințați că Moș Nicolae le-a lăsat în ghetuțele doamnei învățătoare o dedicație, niște mesaje, câteva povești și o bocceluță surpriză. ”Cum au încăput toate acestea, doamnă, în cizmele dumneavoastra?!”, a întrebat mirată o fetiță curioasă. Micuții au aflat însă că trebuie să confecționeze, împreună cu cei cinci părinți participanți la activitate ca voluntari, o ghetuță în care dulciurile și mesajele de la Moș să fie aranjate frumos. Când ghetuța a fost gata, directorul instituției, prof. Sorin Cernăianu, a deschis dulapul în care se aflau săculețele cu zaharuri de la Moș Nicolae și cărticelele cu povești de seară pe care copiii le vor lectura împreună cu părinții lor, în intimitatea casei fiecăruia. De asemenea, acesta le-a citit copiilor cel de-al doilea mesaj al sfântului sărbătorit , text intitulat ”Hrănește ceea ce vrei să crească!”.
Evenimentul s-a încheiat prin realizarea brăduțului sufletelor calde, elevii creând, împreună cu învățătoarea lor, din material textil, un arbore festiv împodobit cu globuțele inscripționate cu numele lor. ”Bradul acesta este luminat de strălucirile din ochii elevilor mei care au înțeles, sper, astăzi, că sărbătoarea bunului Moș Nicolae înseamnă să ne deschidem inimile către minunea nașterii Domnului, către bucuria primirii Noului An. În plus, am desfășurat activități de învățare prin descoperire, am încercat dezvoltarea spiritului colaborativ și am încercat să implicăm ân acest demers educativ cât mai mulți adulți responsabili de educația copiilor.”, a declarat Adela Marin, organizatoarea activității.