No menu items!
No menu items!

RAJA, încă o palmă pentru Făgădău. Compania de apă a pus în funcțiune și fântâna de la Gară

A trecut un an de când Decebal Făgădău a fost ales primar al municipiului Constanța. Deși pare rupt de realitate, vorbind de proiecte de genul Smart City sau despre cât e de căutat orașul de agenții economici dornici să investească, adevărul gol goluț este că primarul a ținut-o tot într-o gafă. Nimic din ceea ce a promis nu a fost dus la îndeplinire. N-avem nici intersecții păzite, nici bulevarde închise periodic pentru a deveni zone pietonale, nici vreo curățenie exemplară în oraș, nici ordine în modul de a atribui autorizații de construcție.

Făgădău pare un fel de Manole care nu și-a găsit o Ana pe care s-o zidească. Tot ce construiește pare din start sortit eșecului iar dacă festivalurile pe care cheltuiește bani mulți nu sunt mutate din cauza unor decizii pe care toți le-am simțit greșite din start, atunci cu siguranță ele vor fi întrerupte pentru că nimeni n-a avut curiozitatea să verifice cum va fi vremea în ziua organizării. Smart City? Nici vorbă, Chaotic City mai degrabă.

Revenind, dacă Manole n-o zidește pe Ana, putem spune că RAJA îl faultează grav pe Făgădău, făcându-i efectiv treaba. Știm deja că reprezentanții companiei de apă au construit un parc superb la ieșire din oraș, pe care n-au reușit să-l deschidă publicului din lipsa unei parcări care să găzduiască vizitatorii. Și lucrurile nu s-au oprit aici. RAJA a luat în administrare fântânile arteziene ale orașului, reparându-le, acolo unde a fost cazul și punându-le în funcțiune după ce, unele dintre ele, nu mai funcționaseră de ani de zile.

Este și cazul fântânii de la gară, inaugurată aseară pe muzica fanfarei RAJA. Etalonul mizeriei ce se așezase peste acest oraș, fântâna a fost renovată și amenajată de compania de apă, fiind transformată într-o reală bijuterie a zonei. Din păcate, putem vorbi despre un diamant aruncat în noroi pentru că parcul de la Gară arată groaznic, reprezentanții Primăriei uitând să mai treacă pe acolo pentru a-l amenaja. De parcă am avea sute de parcuri de întreținut.

RAJA a făcut un lucru bun. Primarul nici nu s-a sinchisit să apară. Important este însă să nu omiteți acest detaliu, atunci când mergeți la vot. RAJA, nu Făgădău. Pentru că întrebat cum și-ar evalua activitatea la un an de mandat, primarul a spus că va răspunde doar în fața alegătorilor, la vot. Mai știm noi unul care repeta fraza asta obsesiv, dar nu putem face o comparație pentru că  până și pe vremea acelui tovarăș, orașul sclipea de curățenie.

Bucurați-vă de frumoasele fântâni și să ne vedem cu bine la votul din 2020, ca să-l putem lăsa corigent pe actualul primar.

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular