No menu items!
No menu items!

PSD-iștii din Consiliul Local Năvodari au făcut scut în jurul baronului penal Nicolae Matei

 

A fost ședință de Consiliu Local, ieri, la Năvodari. O ședință, în care, undeva pe ordinea suplimentară a proiectelor, consilierii au trecut mai mult obligați de situație, un proiect prin care trebuia să se stabilească dacă orașul Năvodari se constituie parte civilă într-unul din dosarele în care fostul primar este anchetat.

Pe românește, consilierii aveau de spus ”da, considerăm că fostul primar a furat terenuri din patrimoniul orașului și vrem să fim parte în proces pentru a ne recupera bunurile” sau ”nu avem nimic să-i reproșăm fostului primar, Nicolae Matei, care este stăpânul nostru și ne-a oferit aceste locuri călduțe de consilieri și funcții și beneficii și-i vom fi pe veci recunoscători”.

Evident, așa cum s-a demonstrat, opoziția din Consiliul Local Năvodari și-a respectat blazonul și a mers pe prima variantă. Nu a fost însă și cazul PSD-iștilor, care au făcut scut în jurul primarului condamnat penal, Nicolae Matei.

Și, ca un grup infracțional bine organizat, prietenii social democrați ai lui Matei, au folosit câteva tertipuri golănești, pentru a-i ușura acestuia situația în fața instanței.

În primul rând, fără a anunța public, ședința de Consiliu Local s-a mutat în Primărie, într-o sală extrem de mică, unde publicul larg n-ar fi încăput niciodată și unde era mai ușor de supravegheat votul fiecărui consillier, de către tătuca Matei.

Al doilea tertip găsit de actualul primar, Florin Chelaru și gașca de consilieri social democrați, a fost menit să găsească o cale de mijloc pentru a tergiversa situația. Astfel, între variantele DA sau NU, PSD-iștii au adăugat varianta ”să ne angajăm și noi un expert care să ne spună dacă DNA are dreptate, legat de prejudiciul pe care l-ar fi produs fostul primar”.

O vrăjeală ieftină, pe care a mai folosit-o și Radu Mazăre, nu de mult. Un tertip menit să-i câștige timp inculpatului Nicolae Matei, poate chiar până la prescrierea faptelor pentru care este cercetat.

Apoi, în momentul în care s-a ajuns la votul respectiv, PSD-iștii au apelat la o ilegalitate de zile mari, menită să ascundă de ochii publicului ”iubirea” ce i se poartă fostului primar. Ce s-a întâmplat ne-a povestit consilierul local PMP, Aurelian Dumitrașcu.

În momentul în care s-a ajuns la proiectul al doilea de pe ordinea suplimentară, consilierul local PSD, Liviu Stan, a cerut vot secret. În ciuda protestelor celorlalți consilieri, fostul viceprimar Moruzzi a supus la vot această solicitare, care s-a aprobat. S-a votat, astfel, secret, ca un expert să fie angajat pentru a verifica dacă DNA are sau nu dreptate în a-l considera infractor pe Nicolae Matei. Noi, cei de la PMP dar și consilierii liberali și un consilier de la PRU, am votat la vedere pentru a ne constitui parte civilă, restul voturilor, cele de la PSD, au fost pentru angajarea expertului”, ne-a povestit Aurelian Dumitrașcu.

Liviu Stan, cel care a propus această gogomănie, este finul lui Nicolae Matei. Adorația acestui consilier pentru fostul primar merge până acolo, încât și-a botezat fiul cu numele Nicolae Matei. Votul secret propus de consilierii locali nu are niciun temei. Hotărârea respectivă este nulă de drept. Să nu credeți însă că PSD-iștii nu știu asta. Dacă prefectul anulează într-un final decizia CLM Năvodari, votul va trebui reluat, deznodământul fiind același. Doar că baronul penal, Nicolae Matei, va mai fi câștigat câteva luni de aer curat, importante. În timp ce Năvodariul va mai fi pierdut, mult, nu doar din terenurile de care a fost privat dar și din cinstea unui oraș, frumos, de provincie, care era cândva. Un oraș acaparat acum de grupul de interese condus de Nicolae Matei, care ar face orice pentru a-și scăpa șeful de o nouă ședință de relaxare în spatele gratiilor.

 

sursă foto: Ordinea.ro

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular