Mandat de arestare pentru Radu Mazăre

Curtea Supremă de Justiție a admis astăzi cererea procurorilor DNA de înlocuire a controlului judiciar în cazul lui Radu Mazăre cu un mandat de arestare în lipsă. Motivația acestei decizii constă în faptul că fostul primar al Constanței a fugit în Madagascar, acolo unde susține că va cere azil politic.

DNA susţine că lipsa nejustificată de la poliţie, din 30 decembrie 2017, echivalează cu încălcarea controlului judiciar, solicitându-se astfel înlocuirea cu arestarea preventivă.

“Constatările făcute de către organele de poliţie dovedesc atât conduita generală, guvernată de rea-credinţă, a inculpatului în raport cu activitatea de supraveghere exercitată asupra sa, dar şi riscul sustragerii acestuia de la răspundere penală prin părăsirea teritoriului ţării (faptul că investigaţiile efectuate de către organele de poliţie au relevat că acesta se află în Republica Madagascar, prezentând relevanţă sub acest aspect, al intenţiei sustragerii acestuia de la răspundere penală)”, se arată în cererea înaintată de DNA instanţei.

“În acest context, considerăm că există în prezent suficiente date din care rezultă că inculpatul s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la judecată şi totodată că există un risc real şi serios ca inculpatul să se sustragă de la răspundere penală datorită faptului că investigaţiile organelor de poliţie au relevat că a părăsit ţara. Acest risc trebuie apreciat inclusiv în raport cu notorietatea politică şi anturajul inculpatului, alcătuit din numeroase persoane care au deţinut funcţii publice importante şi care au fost sau sunt acuzaţi (ori condamnaţi) pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie”, mai explică parchetul. (Sursă Mediafax.ro)

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular