Primăria Constanța anunță că e iarnă afară și că situația e grea. Iată comunicatul

24 utilaje tip lamă, 4 utilaje tip lamă cu sărărițe, 9 sărărițe și 15 buldoexcavatoare acționează în continuu pentru degajarea zăpezii de pe străzile din municipiu Constanța.

Pentru ca utilajele să intervină eficient, facem apel la constănțeni să evite folosirea autovehiculelor personale și să se deplaseze cu mijloacele de transport în comun. Dacă deplasarea este absolut necesară, rugăm constănțenii să nu staționeze sau să oprească autovehiculele pe prima bandă de circulație sau în locuri care ar împiedica utilajele de deszăpezire să acționeze.

Totodată, rugăm constănțenii care își curăță intrările în imobile să nu arunce zăpada pe carosabil în locuri în care circulația rutieră și pietonală ar putea fi îngreunată.

În acest moment, se circulă în condiții de iarnă grea pe străzile principale și secundare din municipiu.

Cinci echipaje din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța s-au alăturat echipelor de intervenție formate din 110 angajați ai societății care asigură deszăpezirea, 20 de angajaţi ai firmelor prestatoare din domeniul spaţii verzi și 10 persoane asistate social în acțiunea de îndepărtare a zăpezii din stațiile de autobuz, de pe trecerile de pietoni și pasajele pietonale.

S-a intervenit pentru deszăpezirea unui tir blocat pe pasajul Cumpenei și pentru deblocarea unui utilaj Enel blocat în zăpadă la intersecția străzilor Mihai Viteazu și Dobrogeanu Gherea.

Amintim că linia de transport în comun 3B Tomis Nord – Târg legume – fructe este suspendată, iar linia 3 Tomis Nord – Sanatoriu TBC – Palazu Mare funcționează fără deviația Tomis Plus.

În spațiul amenajat pentru persoanele fără adăpost se află la această oră 28 persoane, care primesc hrană şi ceai cald.

Energia electrică este furnizată în regim normal în tot municipiul.

De asemenea, nu sunt probleme cu furnizarea energiei termice către consumatorii branșați la RADET.

Reprezentanții Serviciului Gestionare Spații Verzi din cadrul Primăriei sunt pregătiți să intervină cu 4 echipe formate din alpiniști și țapinari, iar reprezentanții Direcției Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei monitorizează permanent situația pe străzile din municipiu și solicită intervenția instituțiilor și societăților abilitate.

Din cauza temperaturilor scăzute, recomandăm evitarea deplasării în spaţii deschise şi a expunerii la frig, mai ales pentru anumite categorii de persoane: vârstnici, bolnavi cronici, copiii foarte mici sau cei care au diverse afecţiuni, gravidele cu risc sau cele în ultimul trimestru de sarcină, persoane cu dizabilităţi.

În cazul în care deplasarea este absolut necesară, se impune folosirea de îmbrăcăminte călduroasă şi impermeabilă pentru a asigura protecţie împotriva vântului. Protejarea extremităţilor şi a feţei este esenţială în prevenirea apariţiei degerăturilor. De asemenea, recomandăm renunţarea la deplasările pe distanţe lungi, în vehicule fără posibilităţi de climatizare şi neechipate adecvat sezonului.

Reprezentanții Direcției Generale Poliția Locală patrulează pentru asigurarea fluenței traficului rutier și intervenția utilajelor de deszăpezire intervenind acolo unde este cazul.

Pentru a evita posibilele accidente, recomandăm participanților la trafic să circule cu viteză care să nu depășească 30 km/h, iar autovehiculele să fie echipate cu anvelope de iarnă.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon sau e-mail:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055;

Dispecerat Serviciul Gestionare Spații Verzi – 0722545366/ 0241/488171;

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205;

Dispecerat Serviciul Protecție Civilă – 0799606189

E-mail: primarie@primaria-constanta.ro

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular