No menu items!
No menu items!

Deputat Bogdan Huțucă: „PSD, prin vocea ministrului Educației, Valentin Popa, vrea să pună parul pe studențime”

 

Ministrul Educației Valentin Popa pregătește o lovitură drastică universităților de tradiție din România, tăindu-le sute de locuri de la masterat și doctorat, ceea ce se traduce în venituri reduse cu milioane de euro pentru acestea. Bineînțeles, măsura nu este una întâmplătoare, ci este o reacție directă a ministrului de a pedepsi centrele universitare care nu l-au susținut în momentul nominalizării sale la conducerea Ministerului Educației. Pe bună dreptate, rectorii universităților, majoritatea parte a Consorțiului Universitaria, au criticat această desemnare, arătând limitele profesionale, dar și intelectuale ale unui om care va trebui să gestioneze sistemul educațional românesc. Mai mult decât atât, PSD pune astfel la colț toate acele instituții care de-a lungul timpului au fost vocale la adresa „partidului mamă”, deranjând din matca firească a demagogiei și incompetenței cursul unei guvernări haotice.

În stilul său caracteristic, PSD își suflecă mânecile și ia de piept mediul universitar, o lume atât de inaccesibilă, dar și stranie lui în același timp, incompatibilă cu viziunea existențialistă a marelui Dragnea și a gospodinelor sale Lia, Vasilica și Carmen. Mergând pe aceleași reflexe golănești, PSD, prin vocea ministrului Valentin Popa, vrea să pună parul pe studențime, intelectuali, cercetători din lumea universitară, predându-le, ca în filmul „Cel mai iubit dintre pământeni”, o bine meritată lecție de reeducare: „Noi, pedagogii suntem ca niște doctori care stă la căpătâiul bolnavului și așteaptă. Așteaptă până se face bine. Că dacă nu, o mierlește…”.

În timp ce universități de tradiție precum Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, SNSPA, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, Academia de Studii Economice din București; Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca pierd sute de locuri la masterat și doctorat, „renumita” Universitate din Suceava, unde rector suspendat este chiar ministrul Popa, primește de la Ministerul Educației zeci de locuri în plus. Bineînțeles, pentru merite deosebite și aport la propovăduirea educației pesediste în mediul universitar! Este clar că PSD dorește să direcționeze cercetările avansate către zone periferice ale învățământului superior.

În urma acestor decizii ale ministrului Valentin Popa, studenți din întreaga țara, mai ales cei din instituțiile vizate, pregătesc ample acțiuni de protest împotriva unui guvern care încearcă să se impună prin intimidare și șantaj. Premierul Viorica Dăncilă este depășită de realitățile României de astăzi, lăsându-se jucată de toți păpușarii lui Dragnea, astfel încât, din inerția evenimentelor, nici măcar nenorocirile nu îi mai pot fi imputate.

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular