Adevărul despre retragerea echipei de fotbal din Medgidia. Vina aparține clubului sportiv

Valentin Vrabie, primarul Medgidiei, se află din nou în centrul unui scandal, după ce a decis să retragă echipa de fotbal din liga a III a, aruncând vina pe jandarmi, care au refuzat să permită accesul pe stadion din pricina mai multor nereguli ce periclitau siguranța celor ce ar fi dorit să fie prezenți la meci.

De asemenea, semănând haosul cu care medgidienii s-au obișnuit, mai mulți reprezentanți ai primarului, umblă prin oraș și spun oamenilor că vina pentru această situație îi aparține viceprimarului Luminița Vlădescu. Este doar o nouă încercare disperată a primarului de a-și salva propria imagine, în fața unui nou dezastru, realitatea fiind prezentată foarte clar de reprezentanții jandarmeriei prin intermediul unui comunicat de presă. Iată ce ne-au transmis aceștia.

Ca urmare a informaţiilor difuzate în spaţiul public de către Primăria Medgidia printr-un comunicat de presă referitor la situaţia stadionului „Iftimie Ilisei” din cadrul complexului sportiv Medgidia, în spiritul transparenţei şi deschiderii ce caracterizează instituţia noastră în relaţia cu societatea civilă, respectului pentru lege şi adevăr, dar şi pentru eliminarea oricăror neclarităţi sau suspiciuni ce pot plana asupra activităţii şi imaginii instituţiei noastre, facem următoarele precizări: 
În conformitate cu art. 11 din Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare, înainte de începerea fiecărui sezon competiţional, toate arenele în incinta cărora se desfăşoară competiţii sportive cu grad de risc sunt supuse unei verificări din punctul de vedere al respectării condiţiilor de siguranţă. 
Verificarea se efectuează de către o comisie ce are în componenţă un reprezentant al direcţiei judeţene pentru sport, un reprezentant al organizatorului competiţiei, responsabilul de ordine şi siguranţă al organizatorului de joc, precum şi reprezentanţi ai unităţii de jandarmerie şi ai inspectoratului pentru situaţii de urgenţă competente teritorial.
Activitatea comisiei se materializează într-un proces-verbal, în care se consemnează îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiilor organizatorului.
În data de 10.08.2018, ora 10.00, organizatorul evenimentului sportiv, în speţă Clubul Sportiv Medgidia a convocat comisia de verificare a condiţiilor de siguranţă, prin adresa nr. 196/07.08.2018.
În cadrul activităţilor de verificare, comisia a constatat prin procesul verbal încheiat şi semnat inclusiv de către reprezentantul Clubului Sportiv Medgidia, neîndeplinirea următoarelor condiţii prevăzute de lege:
– inexistanţa sistemelor de comunicare cu publicul, condiţie prevăzută de art. 10. alin.(1), lit.d, din Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive;
– neamenajarea unui punct de comandă, condiţie prevăzută de art. 10. alin.(1), lit.g, din Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive;
– inexistanţa unui sistem de supraveghere video în vederea înregistrării comportamentului participanţilor în arena sportivă, şi în zona punctelor de acces, pe timpul afluirii şi defluirii acestora, precum şi pe timpul desfăşurării jocului sportiv, condiţie prevăzută de art. 10. alin.(1), lit.h, din Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive;
– inexistenţa la porţile de acces a afişelor cu regulile ce trebuie respectate la competiţiile şi jocurile sportive, materialele sau obiectele interzise a fi introduse în arena sportivă, precum şi sancţiunile care se aplică în astfel de cazuri, condiţie prevăzută de art. 10. alin.(1), lit.o, din Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive;
– inexistenţa unor bariere şi împrejmuiri pentru separarea grupurilor de suporteri condiţie prevăzută de art. 10. alin.(1), lit.t, din Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive;
– inexistenţa numerotării sectoarelor, rândurilor şi locurilor destinate spectatorilor, precum şi amplasarea de indicatoare pentru îndrumarea acestora spre locurile înscrise pe documentele de acces, condiţie prevăzută de art. 10. alin.(1), lit.v, din Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive;
– inexistenţa unui loc special amenajat pentru depozitarea obiectelor reţinute, în urma efectuării controlului corporal preventiv şi al bagajelor, în vederea restituirii acestora după terminarea jocului, condiţie prevăzută de art. 10. alin.(1), lit.x, din Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive;
– neîndeplinirea măsurilor ce se impun pentru prevenirea incendiilor, asigurarea unei circulaţii fluente pe căile de acces, asigurarea unor căi de evacuare a spectatorilor în cazuri deosebite, în condiţii de siguranţă şi timp optim, şi pentru menţinerea în stare de funcţionare a tuturor instalaţiilor specifice, condiţie prevăzută de art. 5. alin.(3), din Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive. 
Totodată, membrii comisiei au constatat că în tribune şi în peluze nu a fost făcută o igienizare corespunzătoare, existând inclusiv foarte multe pietre.
În acest sens, membrii comisiei au stabilit ca termen pentru remedierea neajunsurilor constatate, data de 22.08.2018, în conformitate cu art. 11, alin (4) şi (5) din Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.
Până la data stabilită, Clubul Sportiv Medgidia nu a reconvocat comisia de verificare a respectării condiţiilor de siguranţă. 
Având în vedere că în data de 25.08.2018 era programat meciul de fotbal dintre C.S. Medgidia şi A.C.S. Sportul Chişcani, reprezentantul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa cu atribuţii pe această linie, a propus Federaţiei Române de Fotbal prin adresa nr. 2198040/22.08.2018, ca până la îndeplinirea condiţiilor de siguranţă prevăzute de lege, partidele de fotbal să se desfăşoare fără spectatori, conform art. 11, alin (4) din Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.
Prin adresa nr. 224/22.08.2018, Clubul Sportiv Medgidia a reconvocat comisia de verificare a respectării condiţiilor de siguranţă pentru data de 24.08.2018, ora 12.00.
În cadrul activităţilor de reverificare, comisia a constatat prin procesul verbal încheiat şi semnat inclusiv de către reprezentantul Clubului Sportiv Medgidia, neîndeplinirea următoarelor condiţii prevăzute de lege:
– inexistanţa sistemelor de comunicare cu publicul, condiţie prevăzută de art. 10. alin.(1), lit.d, din Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive;
– inexistanţa unui sistem de supraveghere video în vederea înregistrării comportamentului participanţilor în arena sportivă, şi în zona punctelor de acces, pe timpul afluirii şi defluirii acestora, precum şi pe timpul desfăşurării jocului sportiv, condiţie prevăzută de art. 10. alin.(1), lit.h, din Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive;
– inexistenţa numerotării rândurilor şi locurilor destinate spectatorilor, precum şi amplasarea de indicatoare pentru îndrumarea acestora spre locurile înscrise pe documentele de acces, condiţie prevăzută de art. 10. alin.(1), lit.v, din Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive;
Totodată, organizatorul nu a fost în măsură să prezinte certificatul de securitate al arenei sportive prevăzut în Regulamentul de organizare a activităţii fotbalistice, certificat care trebuie emis de către administraţia locală competentă, prin care se certifică atât capacitatea stadionului, cât şi faptul că dotările şi instalaţiile anexe(vestiare, tribune, căi de acces, instalaţii sanitare, instalaţii electrice) pot fi utilizate în condiţii de siguranţă de către jucători, oficiali şi spectatori, aceasta fiind o condiţie obligatorie pentru ca pe stadionul respectiv să fie programate jocuri oficiale.
În urma activităţii de reverificare a respectării condiţiilor de siguranţă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa a repropus Federaţiei Române de Fotbal prin adresa nr. 2198067/24.08.2018, ca până la îndeplinirea condiţiilor de siguranţă prevăzute de lege, partidele de fotbal să se desfăşoare fără spectatori, conform art. 11, alin (4) din Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.
În acest context, prin adresa nr. 4636 din 24.08.2018, Federaţia Română de Fotbal a comunicat Clubului Sportiv Medgidia şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa că este de acord cu propunerea unităţii noastre „ca până la o nouă reverificare de către comisia abilitată, jocurile de fotbal organizate pe arena sportivă anterior menţionată să se desfăşoare fără spectatori. În concluzie, comunică clubului să ia act de propunerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi să respecte recomandarea comisiei de reverificare, conform procesului verbal încheiat în data de 24.08.2018, însuşit prin semnătură inclusiv de către reprezentantul Clubului Sportiv Medgidia.
Apreciem că afirmaţiile făcute în spaţiul public referitoare instituţia noastră sunt nereale şi tendenţioase, reprezentând simple speculaţii.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa este o institiuţie apolitică şi echidistantă, fiind dispusă să corecteze informaţii ce nu au valoare de adevăr, în scopul unei informări corecte.
Am precizat aceste aspecte în spiritul respectului pe care îl purtăm cetăţenilor dar şi reprezentanţilor mass-media, asigurându-vă de faptul că instituţia noastră îşi desfăşoară activitatea în interesul cetăţenilor, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii.

Vom reveni.

 

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular