Un constănțean a plătit scump grătarul făcut pe domeniul public

La data de 28 august a.c, au fost efectuate controale în municipiul Constanța pentru verificarea respectării prevederilor legale referitoare la: menținerea curățeniei, tulburarea ordinii și liniștii publice, circulația pe drumurile publice, fluidizarea traficului rutier protectia mediului, activitățile de comerț ilicit, urmărirea legalității lucrărilor de construcții, desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață de către operatorii economici, etc.

Politiștii Directiei Generale Poliția Locală Constanța au constatat 175 de abateri, iar cuantumul amenzilor contraveționale s-a ridicat la 42.835 lei.
Scopul activităților întreprinse de către oamenii legii a fost cel al creşterii eficienței activităţii de menţinere a ordinii publice şi a gradului de reacţie în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional pe raza municipiului Constanța.
Faptele antisociale constatate, în limita competențelor conferite de lege, pentru care s-au aplicat cele mai multe sancțiuni contravenţionale cu amendă sunt prevăzute în actele normative menționate mai jos, astfel:
• Legea nr.61/1991- privind ordinea şi liniștea publică: 47 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției pentru apelarea la mila publicului, consum de alcool în locuri publice, încălcarea unor norme de conviețuire socială, etc.
• OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 58 conducatori auto au fost sanctionati pentru că au oprit /staționat neregulamentar pe străzile și bulevardele din municipiul Constanța;
• H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: au fost sancționate contravențional 53 fapte antisociale legate de nerespectarea regulilor privind menținerea curățeniei pe domeniul public al orașului Constanta sau de oprirea/stationarea autovehiculelor pe spatii verzi ori pe aleile din parc;
• Legea nr. 54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic- un constănțean a fost amendat contravențional cu suma de 1.000 lei pentru că a făcut grătar la intersecția Str.Oborului/Str.Cibinului;
• Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor produselor din tutun- 1 proces verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost încheiat pentru consumul de produse din tutun într-un spatiu public cu destinație de loc de joacă pentru copii;
• Legea nr.12/1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite: au fost încheiate 9 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției emise pentru acte de comerț ilicit pe plajă, iar mărfurile și bunurile provenite din activități neautorizate au fost supuse măsurii complementare de confiscare.
Tot, în data 28.08.2018, a mai fost constatată comiterea unei infracțiuni de exploatare a cerșetoriei, conform art.214 din C.Pen.
O persoana majoră se folosea de două persoane minore, în vederea obținerii unor foloase materiale de la turiștii de pe plaja din zona Butoaie- Stațiunea Mamaia.
În acest caz a fost solicitat un echipaj al DGASPC-ului și s -au întocmit actele premergătoare predării secției de poliție competente material și teritorial.
Activitățile de verificare și control se vor derula în mod sistematic, iar pe această cale, aducem în atenția opiniei publice faptul că: nerespectarea normelor legale din sfera de competență directă a poliției locale, poate atrage răspunderea contravențională a persoanei fizice /juridice.
Numai împreună putem asigura un climat de siguranță și disciplină în municipiul Constanța!

Similar Articles

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Instagram

Most Popular